Relatia filosofie - stiinta

RELAŢIA FILOSOFIE – ŞTIINŢĂ Eseul prezent încearcă să degajeze o concluzie referitoare la raportul filosofie-ştiinţă, din perspectiva unora dintre discursurile pe această temă din sec. XX, secol în care tema devine problematică. Se va contura specificul fiecărui mod de a cunoaşte, se vor identificaa posibilele influenţe negative ale unuia asupra celuilalt, se vor puncta principalele moduri de a raporta filosofia la ştiinţă, argumentându-se în favoarea unuia dintre modele.În final, am dori să cercetăm ideea necesităţii filosofice şi modalitatea acestei necesităţi. Ortega y Gasset, în “Ce este filosofia?”, pornind de la întrebarea asupra întamplării din viaţa omului de a filosofa, construieşte ca răspuns un întreg demers filosofic, în cadrul căruia se articulează şi o viziune asupra relaţiei filosofie- ştiinţă. Pentru Ortega filosofia este “cunoaşterea universului” , cunoaştere de un dramatism particular şi un eroism intelectual specific acestea activităţi a spiritului. Am puteaa explicaa acest eroism, ca acel ceva al filosofiei, care se opune tentaţiei existente în orice organism de a se desprinde de prezent şi a se face încetul cu încetul arhaic (p.51), un ceva care corespunde unei asumări a destinului. Filosoful refuză trecutul, cu supoziţiile sale, constituindu-şi filosofarea ca un sistem de adevăruri constituit, fără a admite ceva ce nu poate fi dovedit în cadrul acestui sistem. Pentru filosof “universul e vocabula enormă şi monolitică, ce, asemeni unei gesticulaţii vaste şi vagi, mai degrabă ascunde decât enunţă acest concept viguros : tot ce se găseşte(p.71). Obiectul filosofiei este straniu şi radical diferit de orice altceva, prin “ tot ceea ce se găseşte” înţelegându-se lucruri reale, fizice, spirituale, ireale, ideale, fantastice, dar în măsura în care constitue totul. Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este filosofului la început total necunoscut, este nici unul din celelaalte obiecte, el fiind totul, acel tot care nu lasă nimic în afara sa şi, prin urmare, singurul obiect îşi este suficient sieşi. În viziunea lui Ortega y Gassett omul de ştiinţă nu se apropie nici pe departe prin gestul eroic de obiectul său. Omul de ştiinţă începe prin a delimita o porţiune din Univers, prin a-şi limita problema proprie, care altfel, nefiind absolută, încetează parţial a mai fi problemă. Căci se începe cu o problemă şi cu ceva care se ştie. Fizicianul şi matematicianul cunosc cu anticipaţie întinderea şi atibutele esenţiale ale obiectului cunoaşterii lor, începând de fapt cu ceva pe care-l iau drept ştiut, nu cu o problemă. O altă diferenţă între filosofie şi ştiinţă este sensul pe care-l are în fiecare din acestea două moduri vocabula “cunoaştere”. Pentru ştiinţele particulare cunoaşterea e soluţie pozitivă şi concretă a unei probleme, pătundere perfectă a obiectului de către intelectul subiectului.