Descriere: Temporalitate şi educaţie
Constantin Cucoş
Educaţia, în calitate de proiect dar şi de fenomen real, se raportează la coordonatele temporale şi implică o anumită succesivitate în timp. Orice proiect formativ presupune o modelare şi o supunere a duratelor, o luptă cu timpul, cu vremurile, cu istoria. Procesul ca atare înseamnă o devenire în plan cronologic, o transformare în timp a indivizilor sau societăţilor. Educaţia este un soi de actualizare memorială, un fenomen de readucere în prezent a unui capital inepuizabil, care este cultura omenirii. Devenirea preconizată de educaţie înseamnă nu numai schimbare a unor proprietăţi interioare, personale, ci şi o gestionare inteligentă a unor surse date cum ar fi timpul. „Cel mai important în educaţie nu este să câştigăm timp, ci să-l pierdem” – scria Comenius cu câteva secole în urmă. Iar Jean Jacques Rousseau nota şi el: „cea mai utilă regulă a oricărei educaţii este de a şti cum să pierdem timpul”. Să-l pierdem cu folos, de bună seamă, să lase urme palpabile, vizibile, de durată în modul nostru de a fi sau de a face.
Timpul educativ este o secvenţă a timpului social specializat în pregătirea subiecţilor în a accede la cultura epocii, în însuşirea unei profesiuni, în formarea unor conduite prescrise de societate, în achiziţionarea unor informaţii specifice. Timpul educativ este perioada în care subiecţii parcurg un program de formare (direct sau indirect, explicit sau implicit) la nivelul unor instanţe precum familia, şcoala, instituţiile culturale, biserica, armata etc. Chestionarea timpului, ca problematică, incumbă de la început o poziţionare pedagogică pentru că timpul este un analizator social, o perspectivă de racordare la existenţă, un factor de eficacitate pragmatică a propriilor acţiuni. Schimbările şi accelerările de ordin social vor reverbera într-un mod specific şi la nivelul temporalităţii şcolare.
Timpul social fiinţează ca un loc de conjuncţie a duratelor individuale, cu conţinuturi diferite, ca un simbol unificat, convergent pentru buna funcţionare a respectivei societăţi. Cu toate acestea, timpul social nu se confundă cu timpul individual sau cu timpul fizic sau astronomic. Realitatea lui este dată de funcţionalitatea pe care o exercită asupra comunităţii. Timpul social este multiplu (în mod simultan două sau mai multe grupuri sociale trăiesc timpul diferit), modificabil de la o etapă de existenţă a grupului la alta. Timpul social exprimă faptul că la nivelul societăţii se impune o anumită regularizare a evenimentelor şi activităţilor. Comunitatea îşi construieşte norme de comprehensiune cu privire la „ceea ce a fost”, „ceea ce este” şi „ceea ce urmează a fi”. Timpul în societate nu mai este un concept transcendent, mitic, ci reprezintă o miză majoră a existenţei concrete. „Timpul costă” ar fi deviza principală şi în virtutea acesteia se creionează toate actele noastre, de la cele strict economice, de câştig, până la cele de formare sau loisir. De aici şi strategiile multiple, particularizate de rentabilizare a folosirii timpului, de extragere a cât mai multe foloase într-o unitate de timp determinată.
|
