Timp si eternitate

Timp şi eternitate Vorbind despre o săgeata a timpului, oamenii de ştiinţă şi filosofii, preocupaţi de această problemă, au reliefat cu deosebire caracterul de ireversibilitate al timpului, demon¬strabil cu diverse argumente. Cel mai general aspect al unidimensionalităţii este cel al trecerii de la trecut prin prezent spre viitor ; în cadrul unidimensionalităţii se poate discuta şi sensul unic al curgerii timpului, deci imposibi¬litatea realizării drumului invers. Argumentul principal îl constituie în acest caz lanţurile cauzale, imposibilitatea apariţiei efectului înaintea cauzei şi, de cele mai multe ori, nota de succesiune în relaţiile cauzale, efectul continuând să existe şi să acţioneze după încetarea acţiunii cauzei, dar ca rezultat evident al acţiunii acesteia. Demonstrarea unidimensionalităţii timpului (chiar când acesta este gândit ca volum) şi în cadrul acesteia — a sensu¬lui timpului dinspre trecut spre viitor — nu este epui¬zată de teoretizarea momentului de succesiune în relaţia cauzală, în teoria relativităţii, fenomenul de dilatare a timpului precizează transformările posibile ale timpului în trecerea de la un sistem de referinţă la altul, prin aceea că acest fenomen (ca fenomen de relaţie) nu schimbă întru nimic sensul desfăşurării evenimentelor dinspre trecut spre viitor în sistemul propriu de referinţă. Fenomenul dila¬tării duce doar la mărirea distanţei dintre evenimente în cazul raportării unui sistem de referinţă la altul. Concluziile teoriei relativităţii întregesc deci argumen¬tul relaţiei cauzale şi cu conservarea sensului în cazul succesiunii unor evenimente, chiar dacă acestea nu sunt legate cauzal între ele. Dar tipice pentru ilustrarea unui anumit sens al tim¬pului sunt sistemele variabile. Astfel, în sistemele reale termodinamice starea mai probabilă urmează stărilor mai puţin probabile. Această caracteristică este redată de con¬ceptul de entropie. Creşterea entropiei înseamnă creşterea stării de dezordine în raport cu ordinea, deci existenţa unui anumit sens al devenirii sistemelor analizate. In sistemele, în care predomină ramura ascendentă, putem vorbi despre un sens al desfăşurării proceselor in¬vers celui dintâi, sens de creştere a ordinii, de creştere a opoziţiei la dezordine. Această trăsătură, caracteristică sistemelor cibernetice autoreglatoare, a primit de aceea denumirea de negenlropie. În orice caz, cu cât schimbările sistemelor depind mai mult de istoria lor anterioară, cu cât se poate aplica mai adecvat conceptul de „îmbătrânire" a sistemului sau cel de mişcare progresivă, cu atât sistemul are mai multe note de ireversibilitate. Desigur, problema sensului curgerii timpului poate fi corelată cu cea a reversibilităţii şi ireversibilităţii lui. Re¬versibilitatea timpului va fi corelată cu posibilitatea curge¬rii evenimentelor în sens invers, cu reversibilitatea schim¬bărilor, ireversibilitatea cu imposibilitatea întoarcerii spre faze, etape, evenimente anterior parcurse, cu ireversibili¬tatea schimbărilor. In descifrarea acestor aspecte, ştiinţa contemporană aduce argumente preponderente în sprijinul ireversibili¬tăţii, deşi nu anulează, cu totul ideea momentelor, aspectelor de reversibilitate parţială pe fondul ireversibilităţii fundamentale. Cu alte cuvinte, în curgerea eternă dinspre trecut spre viitor este posibilă si schimbarea dinspre A spre B şi schimbarea dinspre B spre A', analog cu A, dar având — de bună seamă — particularităţile sale. în sistemele mai simple predomină aspectele de reversibilitate a tipurilor de procese, nu a proceselor concrete, care — în curgerea timpului — sunt de fiecare dată altele. Ecuaţiile reversi¬bile ale dinamicii, ale câmpului electromagnetic nu pun problema scurgerii reale a timpului, ci posibilitatea prin¬cipială de desfăşurare a fenomenelor studiate în ambele sensuri, fără ca să existe mijloace de detectare a stărilor ulterioare faţă de cele anterioare.