Fibrele optice

Din punctul de vedere al opticii, pentru a obţine informaţii despre un obiect trebuie îndeplinite cel puţin trei condiţii şi anume: (a) obiectul să fie luminos, adică să emită lumină direct sau indirect, (b) lumina care provine de la obiect să fie transmisă către locul unde se face detecţia fără pierderi prea mari şi (c) cantitatea de lumină care ajunge la locul de detecţie să fie suficient de mare. Observăm că mediul prin care se transmite informaţia optică este de importanţă esenţială pentru ca semnalul optic transmis să nu fie “mutilat” sau distorsionat. Chiar şi în cazurile când ne interesează doar simpla observare a obiectelor, dispozitivele şi aparatele optice clasice sau devin prea complicate sau nu pot rezolva o anumită problemă de rezolvare. Să luăm doar un singur exemplu: cei care lucrează în domeniul medical sunt interesaţi să dispună de metode rapide şi sigure de explorare a anumitor părţi interne sau organe interne ale organismului uman. Metodele clasice, bazate pe folosirea lămpilor cu incandescenţă, nu numai că sunt greoaie şi implică iluminări mici, dar prezintă şi riscuri datorită folosirii conexiunilor electrice. Toate aceste dificultăţi sunt eliminate dacă iluminarea se face din afară prin intermediul unei fibre optice subţiri. Însă fibrele optice sunt deja folosite pe scară largă în tehnica comunicaţiilor sau de transmitere a imaginilor. Această posibilitate este faciliată de natura electromagnetică a luminii, frecvenţa undelor luminoase fiind mult mai mare decât cea a undelor radio. Ântr-un context mai general fibrele optice reprezintă un domeniu al opticii integrate, iar progresele care vor fi obţinute în cadrul opticii integrate vor depinde foarte mult de progresele ce se vor realiza în domeniul fibrelor optice. Ca domeniu al opticii, care a apărut exclusiv din necesităţi practice dintre cele mai diverse, fibrele optice au cunoscut o dezvoltare rapidă după anul 1950 ca rezultat al obţinerii primelor fibre optice cu performanţe ridicate. Principiul de funcţionare al fibrelor optice este asemănător, din multe puncte de vedere, cu principiul de transmitere a luminii printr-o baghetă de sticlă transparentă. Teoretic, lumina poate fi transmisă printr-o astfel de bachetă de sticlă optică, dacă indicele de refracţie al sticlei este mai mare decât indicele de refracţiei al aerului. Din punct de vedere practic însă, neomogenităţile de compoziţie şi de prelucrare, precum şi impurităţile de pe suprafaţa materialului implică piederi foarte mari de lumină de-a lungul parcursului luminii. Pe de altă parte, natura electromagnetică a radiaţiei luminoase arată că pot apărea pierderi de lumină şi fenomene parazite care limitează drastic posibilităţile de folosire practică a fibrelor optice.