Descriere: Fisiunea se face prin absorţia unui neutron de un nucleu greu de uraniu 235, în urma reacţiei rezultând cesiu 140, rubidiu 93, 3 neutroni şi 200 MeV sau 7.7x10-12 calorii. În cadrul unei reacţii de fisiune nucleară este eliberată o cantitate de energie de 10 milioane de ori mai mare decât în cazul unei reacţii chimice obişnuite. Energia eliberată de cantitatea de 1 Kg de uraniu 235 este de 18.7 milioane Kwh de căldură. Neutronii eliberaţi în urma reacţiei reacţionează cu alte nuclee de uraniu, în urma reacţiei neutronii înmulţindu-se. În urma acestui proces se formează o reacţie susţinută sau o reacţie în lanţ care duce la o eliberarea continuă de energie.
În mod natural uraniul conţine 0,71 % uraniu 235, restul fiind uraniu 238. O masă de uraniu natural, oricât de mare, nu poate susţine o reacţie în lanţ din cauza faptului că numai uraniul 235 froduce uşor fisiunea. Probabilitatea ca un neutron cu o energie de aproximativ 1 MeV să producă fisiune este scăzută, dar probabilitatea poate fi crescută de sute de ori când neutronul este încetinit printr-o serie de coliziuni elastice cu nuclee uşoare ca hidrogen deuteriu sau carbon.
În decembrie 1942 fizicianul italian Enrico Fermi a reuşit să producă prima reacţie nucleară în lanţ la Universitatea din Chicago. Acest lucru a fost reuşit printr-o combinaţie de uraniu natural şi grafit natural, acesta având rolul de a încetini neutronii.
Energia nucleară se poate obţine prin fuziunea a doi nuclei uşori în unul mai greu. Energia dată de stele şi de soare provine din reacţii nucleare de fuziune din interiorul lor. În prezenţa unei presiuni enorme şi a unei temperaturi de peste 15 milioane ° C ce este în stele, nucleul de hidrogen se combină ca în ecuaţia de mai jos, dând naştere la majoritatea energiei degajată de soare.
|
