Descriere: La 25 decembrie 1642, câteva luni după ce Galilei murea sub povara unei vieţi de recluziune, se năştea Isaac Newton, într-un sătuc(Woolsthorpe) din comitatul Lincoln al patriei lui Shakespeare. Newton avea să întregească şi să codifice în formă definitivă, pentru multe secole, opera începută genial de Galilei.
Epoca lui Newton urma unei lungi perioade de înflorire intelectuală în Anglia. Ştiinţa trăia în atmosfera creată de Francis Bacon, viguros şi eficace ,,apostol’’ al gândirii ştiinţifice moderne. După unii istorici, cel mai de seamă serviciu ce l-a adus ştiinţei este publicarea cărţii cu titlul Noua Atlantidă, în care întrevede ,,un palat al invenţiei, un mare templu al ştiinţei unde toate ramurile ştiinţei vor fi cultivate”, căci din această idee utopică a ieşit Societatea regală din Londra, înfiinţată în 1662 printr-o chartă a regelui. Scopul principal al acestei societăţi a fost discutarea şi criticarea în comun a cercetărilor individuale ale membrilor şi apoi publicarea acestor cercetări. Cercetarea ştiinţifică iese din izolarea şi intră, cum spune Wells, în a sa Schiţă a Istorie Universale, în cercul cooperaţiei şi al discuţiei, condiţii indispensabile pentru dezvoltarea ştiinţelor.
Studiile la Cambridge
Primele lucrări
După stăruinţele unchiului său, doctor la Trinity Colage din Cambridge, a fost trimis în vara anului 1661 în vârstă de 18 ani, la acelrenumit colegiu unde a avut norocul să întâlnească un profesor care în scurt timp i-a devenit prieten; Isaac Barrow, învăţat, tânăr, şi generos-aşa cum stă bine unui profesor.
Începutul carierei
Gravitaţia universala şi calculul integral
În anul primei mari descoperiri, aceea a calcului integral (calculul fluxiunilor), Newton ia primul său grad universitar, acela de Bachelor of Arts.
O problemă mare a vremii era aceea a gravitaţiei care preocupa pe mulţi cercetători dintre cei mari, astronomul Halley, în rândul întâi, Hooke, al cărui nume rămâne legat de studiul elasticităţii şi al rezistenţei materialelor, celebrul Huygens, care avea să se ciocnească şi în teoria luminii cu Newton, şi alţii mai puţin iluştri.
Această problemă era, se pare, şi în centrul preocupărilor tânărului învăţat, care-şi purta meditaţia prin toate locurile de vagabondare. În această epocă se situează cunoscuta poveste cu mărul.
Aşezat la umbra unui măr, gândea, poate chiar la problemele gravitaţiei, când un fruct desprins din pom cade, profilându-se pe cer până la el. A fost, se pare, prima sugestie a unităţii gravitaţiei universale, aceeaşi care ţine Luna în jurul Pământului asemenea unui măr cum îl văzuse el profilat pe întinsurile albastre ale cerului, aceea care ţine Pământul legat de Soare, aceeaşi, în fine, cu forţa de atracţie a corpurilor către Pământ.
Mărul lui Newton a devenit celebru. Pomul era arătat pelerinilor care venerau din toate părţile lumii, până când s-a desfăcut de bătrâneţe; bucăţile au fost împărţite între descendenţi şi admiratori, care le păstrează ca relicve istorice, sacre.
|
