Descriere: Momente din istoria astronomiei
1. Câteva definiţii
1. Astronomia este ştiinţa care se ocupă cu studiul aştrilor, al mişcării şi evoluţiei lor, al structurii şi compoziţiei lor, precum şi cu studiul sistemelor de aştri, al galaxiilor şi al Universului.
2. Cosmogonia este ramura astronomiei care studiază formarea şi evoluţia corpurilor şi a sistemelor de corpuri cereşti.
3. Cosmografia este ramura astronomiei care se ocupă de descoperirea corpurilor şi a fenomenelor cereşti.
4. Cosmologia este ramura astronomiei care studiază structura şi evoluţia Universului şi legile generale care îl conduc. Cosmologia filozofică este ramura filozofiei care tratează despre structura Universului în termenii primelor principii.
2. Astronomia preistorică
Primele observaţii sistematice asupra cerului au fost făcute încă din mileniul III î.e.n., în China, India, Mesopotamia şi Egipt.
De la prima civilizaţie a antichităţii, de la asiro-babilonienii stabiliţi în Mesopotamia (în limba greacă “ţara dintre fluvii” Tigru şi Eufrat, pe teritoriul de azi al Irak-ului) s-au păstrat sute de mii de tăbliţe de lut pe care erau înscrise, alături de calcule şi operaţii aritmetice, în sistem hexazecimal şi înregistrări ale observaţiilor lor astronomice. Se pare că instrumenetele lor de observaţii astronomice nu erau cu nimic inferioare celor folosite de grecii antici mult mai târziu. Asiro-babilonienilor li se atribuie pentru prima dată capacitatea de a deosebi o planetă de o stea, determinarea echinocţiilor şi a solstiţiilor, împărţirea eclipticii în douăsprezece semne zodiacale, delimitarea constelaţiilor şi realizarea primei hărţi cereşti, în care erau bine precizate orbitele, conjuncţiile şi eclipsele planetelor. Încă din mileniul III î.e.n., anul sumero-babilonian avea 354 de zile şi 12 luni, corecţia anului calendaristic faţă de anul solar făcându-se prin introducerea unei luni o dată la trei ani. De asemenea, ziua avea 12 ore duble, fiecare având 60 minute duble iar fiecare minut având 60 de secunde duble. Acest principiu de subdiviziune a timpului s-a transmis până la noi prin intermediul evreilor, grecilor şi apoi al romanilor.
Primele observaţii astronomice, consemnate pe “oasele de ghicit” descoperite pe teritoriul Chinei, datând din sec.XIV – XIII î.e.n. se referă la eclipsele de Lună şi de Soare. Vechii chinezi cunoşteau 5 planete (Jupiter, Marte, Saturn, Venus şi Mercur) pe care le puneau în conjuncţie cu cele 5 elemente (pământ, lemn, metal, foc şi apă). În sec.IV î.e.n. anul chinezesc avea 365 zile aşa cum cercul avea şi el 365 de grade. Pentru măsurarea timpului chinezii foloseau clepsidra. Un catalog chinez din sec.III î.e.n. cuprindea 1464 de stele grupate în 284 constelaţii. Primul observator astronomic chinez este datat aproximativ în anul 2500 î.e.n. Pe lângă biblioteca imperială a funcţionat în anul 621 e.n. un alt observator astronomic. Marele observator din Beijing a fost construit în anul 1438 şi a fost încredinţat începând cu anul 1629 astronomilor europeni veniţi aici ca misionari iezuiţi. Chinezul Su Song a inventat în anul 1088 unul din cele mai rafinate instrumente pentru observaţii astronomice, sfera armilară, pe care o vom găsi în Europa abia în secolele XIII – XIV.
|
