Descriere: Alături de Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici este un clasic al literaturii româneşti, completând fericit peisajul literar din a doua jumătate a sec. al XIX.-lea. Este defapt primul mare scriitor al Transilvaniei; este un creator complex, excepţional nuvelist, romancier, dramaturg, publicist şi memorialist.
Contribuţia lui Slavici la dezvoltarea prozei româneşti:
Prin creaţia lui Slavici proza românească dobândeşte o consolidare a dimensiunii realiste şi o remarcabilă deschidere spre psihologic.
1. Consolidarea dimensiunii realiste
Prin nuvelele şi romanele sale Slavici a demonstrat necesitatea prezentării realităţii aşa cum este ea. Slavici respinge înfrumuseţarea, prezentarea idilică a satului românesc.
Departe de imaginea sămănătoristă, satul lui Slavici este un spaţiu tensionat din cauza inegalităţii sociale, un spaţiu al rivalităţilor pentru avere. Cu Slavici se consolidează reflectarea realistă, obiectivă a realităţii rurale, ceea ce va constitui punctul de plecare al realismului obiectiv, impus de Liviu Rebreanu.
Agârbiceanu, referindu-se la contribuţia lui Slavici, la progresul realizat de acesta în reflectarea satului şi a ţăranului, preciza: proza literară ardeleană îşi are începutul în nuvelele lui Slavici.
Slavici oferă o imagine autentică a satului românesc, observat în momentele lui rituale: naşterea, nunta, sărbătorile, moartea. De exemplu în nuvela Pădureanca Slavici descrie obiceiurile de la seceriş; în nuvela Gura satului prezintă obiceiurile de la peţit; în nuvela La crucea din sat descrie muncile agricole; în Moara cu noroc obiceiurile de Paşti; în nuvela Pădureanca obiceiurile de la nuntă şi la înmormântare.
Slavici este atent şi la spiritualitatea ţărănească concretizată în proverbe, zicători, sentinţe populare.
În concluzie, Slavici –prin nuvelele sale– realizează un tablou etnografic al satului ardelean, lipsit de orice intenţie de idilizare.
|
