Descriere:
Introducere. Sub raportul temperaturii corporale, animalele se grupeaza in poikiloterme (cu sange rece) si homeoterme (cu sange cald). La animale poikiloterme (pesti, amfibieni, reptile), ca si la plante, producerea si pierderea de caldura nu sunt reglate. Din acest motiv, temperatura corpului lor variaza cu a mediului inconjurator.
Relativ putine specii de animale- pasarile si mamiferele- pe langa ca au o productie de caldura superiora, sunt inzestrate cu un aparat termoreglator, care influientand atat producerea, cat si deperditiile de caldura, mentin, intre anumite llimite ale temperaturii mediului inconjurator temperatura centrala a corpului la valori constante (intre 37° C si 41° C ). La pasari, aceasta valoare e de 41° C - 42° C, la caine 38° C, la om 37° C. procesul de homeotermie reprezinta o treapta de evolutie superioara a functiilor homeotermice. Aceasta explica de ce mamiferele nou-nascute sunt poikiloterme.
Intre homeoterme si poikiloterme se situeaza grupa animalelor hibernante, care in timpul iernii, in urma racirii, prezinta o scadere a temperaturii corporale la 5° C-10° C, cu diminuarea metabolismului si tuturor functiilor, stare cunoscuta sub numele de somn hibernal. Hibernarea nu inseamna lipsa totala a termoreglarii, ci adaptarea punctului homeotermic la nivel mai coborat, in timpul anotimpului rece. Liliacul, hamsterul, ursul, marmota sunt animale hibernante.
Temperatura diferitelor regiuni ale corpului uman si variatiile ei fiziologice.
Un subiect uman la punctual de neutralitate termica (26° C - 30° C, dezbracat) prezinta intre temperatura centrala, masurata in rect 37° C si temperature cutanata a extremitatilor 33° C o diferenta de 4° C. Cu cresterea temperaturii ambiante, temperatura cutanata creste. Ea scade mai exprimat odata cu coborarea temperaturii mediului la 22° C, realizandu-se o diferenta de 9° C, fata de temperature rectala, care ramane practice constanta.
Rezulta din aceasta observatie ca la animalele homeoterme temperatura centrala sau interna a corpului este mentinuta constanta, in timp ce temperatura periferiei, a mantiei externe a stratului cutanat si muscularii superficiale, cu deosebire a extremitatilor, prezinta variatii in raport de cea a mediului exterior si in raport cu reactii adaptive circulatorii si secretorii cutanate, in seviciul mentinerii homeotermiei corporale.
Prin masurarea temperaturii corporale se intelege current masurarea temperaturii interne. Valorile cel mai representative sunt date de temperatura rectala ( 37,3° C ), urmata de cea bucala, cu 0,5° C inferioara ( 37° C ) si de cea auxiliara (36,5° C).
Temperatura centrala a corpului uman (rect) prezinta un ritm circadian, cu valori minime in orele de dimineata, in jurul orei 4-6 ( 36,4° C rectal )si valori maxime ( 37,4° C ) inspre seara, in jurul orei 18. Oscilatiile, cu amplitudine de circa 1° C la copii si subiectii tineri, sunt mai reduse la adulti ( 0,5° C ),nefiind datorate alimentatiei, ci ritmului somn-vege, simultan cu variatii ale presiunii arteriale, pulsul si glicemiei.
Schimbarea ritmului somn-veghe este urmata in curs de cateva zile, printr-un process adaptive, de insusirea unui nou ritm al temperaturii. Crearea experimentala a unor perioade somn-veghe mai scurte, sau mai lungi decat 24 ore, creeaza oscilatii termice in acest interval. Deci, oscilatiile termice sunt in raport de ritmul de activitate biologica, determinat de succesiunea periadelor somn-vehge, cu predominanta proceselor trofotrope in somn si a celor ergotrope in starea de veghe.
In cursul ciclului ovarian, la femei se intalnesc oscilatii ale temperaturii cu o perioada de 28 zile. O data cu ovulatia, aproximativ la mijlocul intermenstrului, temperatura creste brusc cu 0,4-0,5° C, uneori cu 1° C si chiar mai mult, mentinandu-se ridicata tot timpul persistentei corpului galben, din cauza secretiei de progesterone. O data cu terminarea menstruatiei, temperatura revine la valori mai coborate, pe toata durata foliculara a ciclului. Aceasta modificare a temperaturii, sinccoana cu ovulatia, constituie un test de precizie a duratei ovulatiei, important pentru stabilirea perioadelor de fecunditate a femeii.
|
