Descriere: Basmul a apărut în epica populară, ulterior pătrunzând şi în literatura cultă (în secolul al XIX-lea, în perioada de afirmare a esteticii romantice). Specie a epicii (culte), naraţiune amplă, implicând supranatural şi fabulosul. Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice) sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie, de obicei, prin victoria forţelor binelui.
Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinţe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice şi se confruntă cu un adversar (antagonistul). În basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeazăelementele stereotipe conform viziunii sale artistice şi propriului său stil. Basmul cult imită relaţia de comunicare de tip oral din basmul popular. Particularităţile basmului cult sunt reprezentate de: clişeele compoziţionale: formule tipice (iniţiale, mediane, finale); motive narative diverse: călătoria, lupta, victoria eroului, probele depăşite, demascarea şi pedepsirea răufăcătorului, căsătoria şi răsplata eroului; specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic, illo tempore) şi spaţiale (tărâmul acesta şi tărâmul celălalt)- sunt vagi, imaginare, redate la modul general; stil elaborat, îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi descrierea; cifre magice, simbolice; obiecte miraculoase; întrepătrunderea planurilor real-fabulos, fabulosul este tratat în mod realist; convenţia basmului (acceptată şi de cititor): acceptarea de la început a supranaturalului ca explicaţie a întâmplărilor incredibile.
Acţiunea se desfăşoară linear; succesiunea secvenţelor narative sau a episoadelor este redată prin înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei: „Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai îndepărtată.[...] Ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăiia istuilalt la altă margine.” Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El părăseşte lumea aceasta, cunoscută şi trece dincolo, în lumea necunoscută.
Fara indoială o capodoperă, “Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă, nu pentru că în el sunt acumulate majoritatea temelor, motivelor, modalităţilor narative specifice basmului, ci pentru că relevă conştiinţa scriitoricească a autorului, faptul că opera literară este o plăsmuire artistică a realităţii cu multiple valenţe psihologice, etice şi estetice. Poveştile lui Creangă au un caracter realist, fantasticul fiind puternic individualizat şi umanizat. Structura compoziţională are ca element constitutiv călătoria intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic în vederea formării eroului pentru viaţă.
Încă de la început, fiul cel mic al Craiului işi va dovedi calităţile deosebite, fiind afectat de dojana tatălui mâhnit de nereuşita celor doi băieţi mai mari. Prin milă şi bunătate crăişorul câştigă sprijinul Sfîntei-Duminici care îl va ajuta să şi găsească un cal pe măsura. Odată ce voinicia tânărului a fost dovedită, tatăl ţine să îl instruiască, dându i o serie de sfaturi înţelepte, rezultat al unei îndelungate experienţe de viaţă.
Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor părinteşti, eroul fiind nevoit sa refacă experienţa tatălui, pe care calul îl purtase, în tinereţe, prin aceleaşi locuri. Întâlnirea cu Spânul este, deci, o reluare a veşnicului conflict dintre cele două forţe, simboluri ale binelui şi răului. Spânul, impostor, ajuns nepotul împăratului Verde, vrând să l piardă, îl supune pe Harap Alb la diferite încercări. Construite cu o artă desăvârşită, episoadele în care eroul este trimis să aducă sălăţi din grădina ursului, pielea cerbului din pădure şi pe fata împăratului Roş, sporesc tensiunea narativă. Cea de a treia încercare presupune la rândul ei alte “trei” probe, cifra 3 revenind în mai multe rânduri, că şi în basmele populare. Încercările la care este supus sunt menite a l pregăti ca viitor conducător, moştenitor al unchiului sau, dar şi in vederea căsătoriei, prin stăpânirea “farmazoanei cumplit” care era fată împăratului Roş. Toate obstacolele sunt depăşite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor şi a lui Gerilă, Setilă, Păsărilă Lăţi Lungilă, Flămânzilă, Ochilă. În final, Harap Alb, ajutat de calul năzdrăvan, este repus în drepturi, iar Spânul este demascat şi pedepsit.
|
