Mota si Marin - Testamentele lor politice

Iubiţii mei fraţi români, Naţionalismul Românilor este o supremă înţelepciune câştigată prin experienţa de veacuri a vieţii noastre româneşti, scump plătită cu suferinţele noastre proprii, veac de veac, înţelepciune coborâtă până în subconştient, infiltrată până în instinct. El isvorăşte din experienţa, din cunoaşterea inductivă prin care am verificat, an de an, secole de-a-rândul, existenţa acestei realităţi ireductibile a frângerii omenirii în naţiuni etnice concurente şi rivale, gata de a abuza oricând de un vecin care e slab fie prin însuşirile rasei, fie prin situaţiunile grele în care a fost pus de împrejurările istorice. Naţionalismul nostru este o datină, o alcătuire sufletească tradiţională (mai veche chiar decât existenţa termenului de «naţionalism»). El e ceva care e al nostru aşa cum ale noastre sunt cojocul şi opinca, fluerul şi iia înflorită, doina şi privirea blândă, dar veşnic prudentă, a plugarului şi a ciobanului. Experienţa aceasta a străinului duşman începe cu năvălirile barbare, e îmbogăţită cu luptele cu Turcii, Tătarii, Leşii, de prigonirile acelei «unio trium nationum» (să fie deci criteriul naţional o apariţie a veacului al XIX-lea cum spun unii?), sau de prigoanele greceşti care au împins pe Român la haiducie şi la Tudor; această experienţă am plătit-o apoi scump cu temniţele ungureşti şi cu tot şirul de suferinţe ale Ardealului strivit nu atât de teoria naţionalistă a lui Apponyi şi Tisza, cât de realitatea faptei de prigoană pornite din ura şi pofta străinului. Iar azi această experienţă culminează cu desmoştenirea Românilor de către veneticii străini, în propria lor ţară liberă, cu lupta din toate domeniile de viaţă dintre noi Românii şi Evreii care formează în sânul nostru o unitate distinctă, solidară, activând organizat pentru a ne scoate din poziţiile şi drepturile noastre. Naţionalismul românesc se dovedeşte astfel a fi o atitudine înrădăcinată în tot trecutul nostru istoric, chiagul vieţii noastre care străbate până în cele mai tainice tresăriri ale procesului nostru vital . Astăzi, lumea în care stau înrădăcinate toate simţirile şi dorurile noastre n-o mai găsim nicăieri. A risipit-o veacul acesta cu politica şi vrajba lui, cu uitarea lui Dumnezeu şi cu dragostea de străini şi de tot ce este al altora, veac care calcă în picioare felul nostru de viaţă, cu puterile, cu vredniciile şi frumuseţile lui. Înstrăinarea aceasta împotriva căreia luptăm, de nenorocirea căreia ne dăm seama, ne-a pătruns în bună parte chiar şi pe noi «naţionaliştii»: în duh, în credinţă, în felul de a gândi, în moravuri, în limbă şi obiceiuri. Norocul e că n-a pustiit totul şi ne-a mai rămas atâta vlagă încât, doborând piedicile şi duşmăniile acestui veac de rătăcire şi de înstrăinare, să ne putem întoarce la izvoare; şi, întorşi acolo, să reluăm firul rupt al vieţuirii în casa, în comunitatea şi duhul românesc, pentru ca astfel să ridicăm viaţa acestui neam la puterea şi rodnicia, materială şi sufletească, de care este vrednic.