Bill Gates

Categorie: Informatica | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 48 KB | Descărcări: 122
Descriere:

Geniul din spatele imperiului Microsoft Bill Gates este unul dintre cele mai sonore nume din lume. Este cunoscut în primul rând ca şi creator al imperiului Microsoft, cel care a revoluţionat practic utilitatea şi folosirea unui calculator, dar şi ca fiind cel mai bogat om din lume, a căruia avere depăşeşte 50 miliarde de dolari. Atât de cunoscut şi totuşi câţi ştiu ce drum a parcurs Bill Gates până să ajungă magnatul de astăzi? Ştiaţi de pildă că Gates a fost în tinereţe hacker sau că a minţit pentru a obţine un job? Dacă nu citiţi mai departe. La 28 octombrie 1955, cu puţin după ora 9 seara, se naşte William Henry Gates III. Provine dintr-o familie cu o bogată istorie în afaceri, politică şi servicii comunitare. Străbunicul său era legislator al statului, bunicul său a fost vicepreşedinte al unei bănci naţionale iar tatăl său avocat. Acesta din urmă şi-a folosit ambiţia, inteligenţa şi spiritul competitiv pentru a-şi ajuta fiul şi cele două fiice să se afirme în profesiile lor. Mama lor a fost profesor universitar la Universitatea din Washington. Micul Bill s-a remarcat încă din şcoala elementară, depăşindu-şi colegii în toate domeniile, astfel că părinţii au hotărât să-l înscrie la o şcoală privată în Lakeside. Decizia a avut efecte deosebite pentru întrega sa viaţă. La Lakeside, Bill Gates a păşit în şţiinţa computerelor. Hackerul Bill Gates În primăvara lui 1968, şcoala din Lakeside decide că este cazul să-i iniţieze pe elevi în lumea computerelor. Bill Gates, Paul Allen şi alţi câţiva elevi (mulţi dintre ei au devenit apoi primii programatori ai companiei Microsoft) au devenit imediat nedezlipiţi de calculator. Stăteau în sala calculatoarelor zi şi noapte, scriind programe şi literatură de specialitate pentru calculator sau orice altceva legat de acesta. În scurt timp, trupa lui Gates a început să aibă probleme la şcoală, pentru că a început să chiulească în mod regulat de la ore. În vara lui 1968, Computer Center Corporation şi-a deschis sediul în Seattle. Printr-un contract de colaborare cu şcoala Lakeside Prep., aceasta se angajează să-i ofere studenţi care să lucreze pe computer. Bill Gates şi camarazii săi sunt, bineînţeles, primii. Nu peste mult timp, tinerii hackeri fac probleme, spărgând sistemul de securitate al computerelor, aşa că le este interzis accesul în sistem. Bill Gates, Paul Allen şi alţi doi hackeri de la Lakeside formează la finalul anului Lakeside Programmers Group, cu intenţia de a găsi modalităţi de aplicare a cunoştinţelor lor de calculatoare în viaţa de toate zilele. Prima oportunitate este rezultatul direct al năzdrăvăniilor făcute în şcoală. Computer Center Corporation începe să sufere de pe urma hackerilor şi a deselor spargeri ale sistemelor de securitate. Impresionaţi de trupa lui Gates, şefii companiei decid să urmeze sfatul studenţilor pentru a găsi bug-urile şi a identifica slăbiciunile sistemelor. Astfel, compania le pune la dispoziţie computerele pentru un timp nelimitat, ofertă pe care băieţii n-o pot refuza. Tinerii hackeri lucrează neîntrerupt şi este momentul în care Gates şi Allen îşi dezvoltă cu adevărat talentul care îi va propulsa, şapte ani mai târziu, în fruntea Microsoft.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.96
Mulţumim pentru notă - 85 note acestui referat.