Descriere: Lucian Blaga (1895-1961), s-a remarcat în literatura română prin opere profunde, filozofice, ca şi “Izvorul nopţii”. Această poezie îi este dedicată unei iubite simbolice, o fiinţă perfectă, a cărei caracteristică dominantă ar fi ochii negri, pătrunzători, după cum sugerează titlul. Ea a apărut în volumul său de debut ca şi poet, “Poemele luminii”, structurat pe două mari teme prezente şi în creaţia eminesciană: natura şi dragostea, cea de-a doua reprezentând şi tema “Izvorului nopţii”.
Opera lirică este opera literară care transmite idei şi sentimente în mod direct, reuşind să impresioneze şi să sensibilizeze cititorul. Sentimentele ce reies din limbajul la care apelează poetul- epitete metaforice, hiperbole, enumeraţii, metafore, oximoron- sunt de profundă iubire, acesta adresându-i-se direct la începutul poeziei. Specific operelor lirice blagiene, şi aceasta prezintă structură astrofică şi versuri cu lungimi şi măsuri diferite. De la început, poetul o contemplă cu patima dragostei, cuvântul “frumoaso” fiind un adjectiv substantivizat în cazul vocativ ce are rolul de a sublinia frumuseţea sublimă a iubitei. Inversiunea “ţi-s” precum şi superlativul adjectivului “negri” reliefează de asemenea patima cu care eul liric o adoră pe ea, cea care l-a vrăjit, cu ochii ei magici, atât de adânci. Ochii ei negri alcătuiesc simbolul central al acestei poezii, ei fiind menţionaţi de patru ori, de fiecare dată Blaga subliniind adâncimea şi magia lor. Acest negru dă o notă de mister privirilor cu care ea îl învăluie, fermecându-l. El se pierde în ochii ei, intrând într-o transă unde nu mai poate fi el însuşi, unde domneşte o atmosferă tainică, de meditaţie, de linişte şi calm.
|
