Descriere: Ca şi poezia, dramaturgia lui Blaga atestă strânse legături cu mişcarea modernistă. Chiar înseşi denumirile pe care le dă unora din piesele sale sunt mărturie directă a înrâuririi expresioniste: mister păgân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomimă (Învierea).
În teatrul lui Blaga, ca şi în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru forţele stihiale ale vieţii. În consecinţă, la baza conflictului dramatic vor sta contradicţiile dintre aceste forţe, care acţionează în spatele personajelor, şi nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceşte.
Drama Meşterul Manole a fost publicată la Sibiu în 1927. Peste doi ani în 1929, la 6 aprilie, piesa vedea şi lumina rampei, în premieră absolută, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Piesa se sprijină pe cunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului, iar autorul altoieşte pe sensul metaforic al baladei populare ideea că tot ce e cu adevărat durabil se obţine prin jertfe. Cunoscuta temă a jertfei zidirii este cunoscută la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada românească este unanim recunoscută ca fiind cea mai aleasă întruchipare artistică. Înnoirea şi înnobilarea acestui mit străvechi prin valorile nemuritoare dobândite de îndrăzneala, tenacitatea şi jertfa generaţiilor mai noi este strâns legată de bogăţia, strălucirea şi unicitatea arhitectonică a mănăstirii de pe Argeş.
„Mesterul Manole” este o reconsiderare lirico-filozoficaa unui tipar mitic si comportamental cu valoare exemplara pentru existenta spirituala romaneasca .Teatrul mitic blagian are o vadita conototatie tragica , pentru ca asa este destinul omului cu o inzestrare exceptionala , in ordine divina – un ales al sortii , iar in cea omeneasca – un blestemat de acest har; de aceea, tovarasii lui Manole il supranumeau compatimitor pe acesta si pe buna dreptate „Mesterul Nenoroc” . Destinul irepetabil al omului de geniu , adancit printr-o suferinta nemarginita , l-a preocupat pe Blaga si in scrierile sale filozofice, atunci cand analizeaza implicatia raporturilor creatie si absolut.Din constiinta omului ca e o faptura limitata pe toate planurile , se naste dorinta de a crea , confruntata cu absolutul intruchipat de Marele Anonim . Omul creator are nevoie de adevar , de intelegere sintetica a armoniei lumii si de forme artistice nepieritoare , cele trei coordonate reunindu-se in actul creator .
|
