Descriere: Este una din creaţiile de început ale lui Eminescu,apare într-un grupaj de poezii, în „Convorbiri Literare” alături de „Mortua Est” şi „Venere şi Madonă”.
Acestea l-au făcut pe Titu Maiorescu să-l plaseze pe tânărul poet în imediata vecinătate al lui Vasile Alexandri dar şi să-i reproşeze tendiţa exagerată către filosofară, gustul pentru antitezele exagerate.
„Epigonii” constituie o adevărată „ars poetica” eminesciană , ilustrând mesianismul poetului , rolul artistului şi menirea creaţiei sale , această poezie finnd un adevărat manifest literar.
Mihai Eminecu a avut marea şansă de a învăţa literatura de la unul dintre cei mai mari cărturari ardeleni , Aron Pumnul ; în al cărui „Lepturariu” , viitorul poet va găsi primele informaţii despre predecesorii săi , pe care-i admiră pentru sinceritatea sentimentelor , considerându-i „pionieri perseverenţi ai naţionalităţii şi ai românismului.
Titlul: „Epigon”=urmaşi nedemni ai unor înaintaşi celebrii.
└► a fost împrumutat de la un anume Carl Immermann iar antiteza este inspirată de o epigramă a poetului Schiller.
Poezia se structurează pe o antiteză, element caracteristic romanticilor – antiteza trecut-prezent. Şi tot de la romantici împrumută Eminescu, elogierea trecutului în comparaţie cu prezentul decăzut.
Poezia debutează printr-o strofă în care autorul face o avocare globală a operei de dinainte , pe o tonalitate euforică, superlativă.
Imaginea trecutului este paradisiacă. Eminescu nu face economie de epitete şi metafore.Persistă ecouri din poezia înaintasilor dar apar şi accente eminesciene.
Strofa I poate fi considerată ca un fel de preludiu al unei „apologii”, a unei laude nemăsurate.
|
