Descriere: Este o meditatie asupra vietii , asupra poeziei si asupra menirii poetului .
Compozitional este o glosa , adica o poezie cu forma fixa , in care fiecare vers din prima strofa este interpretat in cate o strofa separata care se incheie cu versul comentat , iar in ultima strofa este reluarea primei strofe cu versurile asezate in ordine inversa . Este un lirism pur , poezie lipsita de elemente narative . Este un model liric de contemplatie estetica „fara personaje , fara podoabe stilistice” .
Titlul nu vizeaza doar explicarea formei poeziei , ci si sensul de limba , de explicatie , de concluzie la intrebarea „unde vei gasi cuvantul ce exprima adevarul ?” .
Poezia demonstreaza , la modul liric cel mai inalt , desavarsit , urmarile deceptiilor si disperarilor care l-au incercat pe poet , acceptant concluzia schopenhaueriana a necesitatii indiferentei si renuntarii (dupa Schopenhauer „raul din lume este ireductibil”) , punand in lumina o viziune pesimista asupra lumii . Eminescu da tonul unei amare resemnari , dupa ce-si scruteaza raporturile dintre sine si lumea in care traieste .
Intreaga poezie este construita pe motivul asemanarii vietii cu teatrul si discuta in general conceptul de ataraxie (concept din filosofia antica greaca , preluat de Eminescu de la Schopenhauer , care inseamna negarea vointei de a trai , izolarea spiritului – „Ci eu in lumea mea simt nemuritor si rece” , concentrarea in sine , eliberarea de mrejele magiei) .
Tema ar putea fi un cod etic al omului superior care trebuie sa renunte , pe baza autocunoasterii si a obisnuintei experientei filosofice , la zbuciumul absurd al vietii oamenilor . „Glossa” face elogiul intelepciunii si impune : cunoasterea de sine (conform ideii socratice „Cunoaste-te pe tine insuti”) , izolarea inteleptului , pentru a intelege „ce e rau si ce e bine” (idee budista , care implica motivul „lumii ca teatru”) sau , cu alte cuvinte , detasarea de tumultul lumii , constiinta zadarniciei existentei omenesti (provenind din filosofia Eclesiastului : „Ce-a fost o sa mai fie , ce-o sa fie fie a mai fost . Nimic nou sub soare”) , efemeritatea izbavirii celor nechemati (puterea lor nu poate dainui pentru ca tot „ce e val ca valul trece”) , rezistenta in fata tentatiilor deoarece lumea e plina de capcane si de ispite , de care inteleptul care se remarca prin atitudine contemplativa , daca vrea sa atinga perfectiunea , trebuie sa se fereasca .
|
