Descriere: Închis în magnifica lui strălucire şi unitate refăcută după care a tânjit cu o dureroasă şi dramatică sete cât a fost pe pământ, adică în sfârşire, fragmentare şi imperfecţiune, Eminescu oferă în cultura românească unul din cele mai izbitoare exemple şi argumente pentru descompunerea unei creaţii care depăşeşte puterea de cuprindere a minţii noastre omeneşti, în părţile ei constitutive. Uriaşul meca-nism viu al universului său poetic se desface curiozităţii noastre analitice, iscodi-toare de taine ale creaţiei, în piese care palpită, aspirând la unitate.
Marele întreg descompus în fragmente, care numai la un prim nivel al abordării arată risipire şi lipsă de armonie, a trecut prin această jertfă din pricina incapacităţii omului de a percepe totul altfel decât prin fragment, deoarece întregul nu concordă cu omul, după Victor Hugo.
Există la Eminescu, mai întâi, un spaţiu mitic. Eroul liric, personajul, intră într-un cadru fundamental diferit de tot ceea ce cunoscuse. Pentru poet există o lume a celor vii, precum şi o lume a celor morţi. Între ele, ca un purgatoriu şi ca un spaţiu specific, se află tărâmul celor şi vii şi morţi, în egală măsură. Arald şi Maria (Strigoii), de pildă, sunt, cum ar spune Algiradas Julien Greimas, “suflete moarte care duc o viaţă paralelă cu a celor vii şi sunt dotate cu o prezenţă fizică”.
Cei mai mulţi dintre eroii mitologiei eminesciene sunt stăpâni ai vieţii şi ai morţii. Hyperion, fiinţă eternă, ar dori să coboare printre muritori; în poezia Memento mori, sub nisipul arzător al pustiului, îşi duce viaţa o lume insolită; zmeul din Fata din grădina de aur este un “daimon” aspirând la fiinţarea terestră.
Lucrarea de marcă a poetului este capodopera de geniu ,,Luceafărul’’. Valoarea este una inestimabilă pentru poporul român cât şi pentru literatura universală. Eminescu dă dova-dă de maturitate creatoare şi reuşeşte să făurească o operă pe care toate generaţiile următoare o vor avez ca mărturie asupra geniului creator ce a fost Eminescu. Despre felul cum s-a născut marele poem romantic, capodoperă a creaţiei lui Eminescu a lăsat mărturie însuşi poetul. Din mărturia sa reiese că pornind de la o sursă, de la un izvor popular poemul a trecut printr-un îndelungat proces de creaţie. După ceea ce spune rezultă că principala sursă de inspiraţie a fost un basm popular românesc cules şi punlicat într-un memorial de călătorie, apărut la Berlin în 1861 de către germanul Kunisch. Basmul se intitula Fata din grădina de aur. În acelaşi memorial de călătorie Kunisch a mai publicat un basm care asemenea a fost cunoscut de Eminescu, a preluat ceva şi din aceasta, dar sursa principală rămîne “Fata din grădina de aur”. Reprezintă un moment de maximă elevaţie a lirismului eminescian; este capodopera eminesciană, o admirabilă sinteză a temelor şi motivelor, atitudinilor poetice eminesciene.
|
