Descriere: Marele nostru poet, luceafărul poeziei româneşti, valoare de nepreţuit în literatura română, Mihai Eminescu a scris numeroase pagini de literatură, în special poezie.
Scrisoarea III-a a fost publicată la 1 mai 1881 în revista “Convorbiri literare”, unde poetul a şi debutat.
Tema poemului este demascarea falsului patriotism al contemporanilor în contrast cu vitejia ostaşilor români trecuţi.
Poezia este structurată pe două părţi: prima parte reprezintă trecutul glorios al ostaşilor români în contrast cu falsul patriotism al contemporanilor. Partea a doua este o satiră la adresa societăţii burghezo-moşiereşti şi a lipsei de patriotism al contemporanilor.
Partea I-a a poemului este structurată pe diferite momente: primele versuri amintesc şi invocă istoria creşterii Imperiului Otoman sub forma unui vis, prin alegorie. Urmează apoi tablourile de natură, după care începe descrierea luptei dintre oastea lui Baiazid şi armata neînsemnată a lui Mircea cel Bătrân.
Primele versuri din partea I reprezintă visul sultanului. Luna, preschimbată în fecioară este iubita sultanului din seara aceea. Acesta descrie frumuseţea lunii în contrast cu întreaga natură. Cu ajutorul epitetelor se realizează portretul lunii preschimbată în fecioară odată cu descrierea nopţii:
“Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschinbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziilor lor feţe”.
În aceste ultime două versuri, Eminescu foloseşte personificarea ca mijoc artistic şi o serie de metafore menite să accentueze cadrul nocturn, selenar.
Portretul lunii este un simbol al frumuseţii creând un tablou de vrajă cu ajutorul motivelor romantice. Acest tablou ne introduce în visul sultanului unde poetul foloseşte acumularea de imagini vizuale şi auditive care adâncesc puterea de vrajă şi vis.
|
