Descriere: Romanul “Baltagul” rămâne o scriere memorabilă nu numai prin conţinut şi multitudinea semnificaţiilor sale, ci şi prin personajele lui, între care un loc aparte îl ocupă Vitoria Lipan, Nechifor Lipan şi Gheorghiţă, feciorul lor. Nu lipsite de importanţă şi semnificaţie în derularea acţiunii sunt alte personaje secundare sau episodice: părintele Daniil Milieş, baba Maranda, negustorul David, alţi hangii, moş Pricop, Ilie Cuţui, Calistrat Bogza şi soţiile lor etc. Majoritatea acestor personaje sunt caractere puternice, de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale, pe care ele o reprezintă.
Însă, dintre toate aceste destine, se impune puternic figura Vitoriei Lipan, aşa încât romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip reprezentativ, dar care se individualizează printr-o serie de trăsături distincte.
Personajul Vitoria Lipan ne este descris în text în trei ipostaze şi anume: cea de soţie de oier, cea de mamă a doi copii şi cea de detectiv.
Vitoria Lipan cucereşte şi prin frumuseţea şi farmecul ei fizic, căci, la cei patruzeci de ani ai săi, ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor în care era adâncită şi o copleşeau. Femeia “nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe.”
Înfăţişarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii pentru tăcerea soţului ei şi prefigurează zbuciumul sufletesc ce o va stăpâni, şi o va măcina, până ce-i va descoperi şi pedepsi pe ucigaşii lui Nechifor Lipan.
|