Mihail Sadoveanu - Fratii Jderi (comentariu 2)

Categorie: Romana | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 48 KB | Descărcări: 110
Descriere:

Izvoare: La crearea trilogiei "Fraţii Jderi" s-a pornit de la un material artistic şi documentar - cronica lui Ureche şi "O samă de cuvinte" a lui Neculce, "Descrierea Moldovei" de Cantemir, dar scriitorul a avut în atenţie şi scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu, Iorga, în care era glorificat Ştefan cel Mare. În ţesătura romanului apar şi fire din memoria folclorică: recunoaştem motive preluate din balade populare ("Toma Alimoş", "Corbea", "Chira Chiralina", "Şerb sărac", "Gruia lui Novac") ori din basme precum şi elemente de mitologie păgână şi creştină. La acestea se adaugă documentele aflate în arhivele din Veneţia, şi picturile de la Voroneţ, pentru care au pozat oamenii măriei-sale - vezi Apus de soare de Delavrancea. Romanul istoric "Fraţii Jderi" evocă epoca domniei lui Ştefan cel Mare între anii 1469 şi 1475, fiind considerată o epopee, un amplu poem epic care povesteşte fapte eroice, împletind datele istorice cu produsele ficţiunii şi ale legendei. Tema: de astfel unică pentru toate romanele sale istorice este aceea a luptei pentru libertatea naţională şi socială a poporului văzută în strânsă legătură cu evoluţia ţării Moldovei. Scrisă în anii maturităţii, după alte evocări istorice, într-o perioadă de puternică instabilitate politică, socială şi culturală, în anii dinaintea ultimului război mondial şi în timpul acestuia, pentru autor Moldova din veacul al XV-lea condusă de mintea genială şi braţul tare al lui Ştefan cel Mare reprezintă o epocă de echilibru şi putere. Este epoca maximei stabilităţii a statului moldovenesc sub domnia lui Ştefan cel Mare. Fără să rezolve desigur contradicţia socială fundamentală a feudalismului, aceea dintre şerbi şi exploatatorii lor, Ştefan cel Mare a adus o relativă pace internă prin aşezarea temeinică a unei puteri centrale antiboiereşti, alcătuită din elemente care sprijineau domnia. În felul acesta, epoca evocată de Sadoveanu este epoca pregătirii şi începerii luptei pentru asigurarea independenţei de stat, prin scuturarea vasalităţii faţă de turci, stare în care se afla Moldova de la predecesorul său Petru Aron . Trilogia "Fraţii Jderi" este alcătuită din romanele "Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul-alb (1936) şi Oamenii Măriei sale fiind un roman epopeic simbolic pentru că ne găsim în faţa atât a destinului individual cât şi cel colectiv, investite cu sensuri simbolice. Ucenicia lui Ionuţ - Volumul I - este un roman al cunoaşterii primitive, empirice, al credinţelor în mituri şi în minuni, al iniţierii, pentru că Ionuţ intră ucenic la ucenicia armelor din poruncă domnească spre a învăţa cum să devină ostaş adevărat.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:4.95
Mulţumim pentru notă - 58 note acestui referat.
Referate relevante:
Costache Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu (prez. generală)

Costache Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu (prez. generală)


George Călinescu - Enigma Otiliei (comentariu)

George Călinescu - Enigma Otiliei (comentariu)


Imaginea satului şi a ţăranului la Ion Creangă şi Liviu Rebreanu

Imaginea satului şi a ţăranului la Ion Creangă şi Liviu Rebreanu


Mihail Sadoveanu - Baltagul (caract. Vitoria Lipan 6)

Mihail Sadoveanu - Baltagul (caract. Vitoria Lipan 6)


Mihail Sadoveanu - Baltagul (comentariu)

Mihail Sadoveanu - Baltagul (comentariu)