Descriere: Geneza:
La baza romanului stă o vastă documentaţie. Romancierul a consultat cronicile moldovene – Neculce, Ureche. Din cronica lui Neculce a reţinut mai ales legendele, în care era evocată figura domnitorului, legende grupate în O samă de cuvinte; de asemenea a mai consultat Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut în vedere şi lucrările înaintaşilor săi, care evocau figura lui Ştefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.
În ţesătura romanului Sadoveanu a introdus şi motive din balade populare româneşti: Corbea, Gruia lui Novac, Chira chiralina. De asemenea a mai folosit elemente reale, controlabile documentar. Aceste fapte, evenimente reale le-a tratat însă cu libertatea ficţiunii artistice: a imaginat scene, dialoguri, a creat personaje, a reconstituit tabloul de epocă, toate dând senzaţia de viaţă reală, autentică. Faptele, personajele sunt credibile pentru că Sadoveanu a dovedit o intuiţie şi o capacitate rară de a insufla viaţă trecutului istoric.
Nu întâmplător Sadoveanu se opreşte asupra Moldovei secolului al XV.-lea şi asupra domniei lui Ştefan cel Mare. El vede în acest timp o epocă de echilibru, de stabilitate şi de armonie, iar în figura lui Ştefan cel Mare, un conducător ideal.
Criticul literar Nicolae Manolescu consideră, că din acest punct de vedere, romanele istorice sunt nişte proiecţii utopice: dezamăgit de societatea în care trăia, romancierul îşi caută refugiul în trecut, într-o perioadă arhaică, caracterizată prin stabilitate şi armonie socială.
Astfel în Fraţii Jderi ne oferă modelul unei democraţii ţărăneşti, condusă de Ştefan cel Mare, care reuneşte calităţile înţeleptului cu cele ale viteazului.
|
