Descriere: Hanu Ancutei ,tiparit in intregime in 1982 , dar inceput cu 7 ani mai inainte ,prin publicarea povestirii Iapa lui Voda , trebuie luat si citit in intregime,daca voim sa intelegem arta prozatorului.
Tehnica povestirii in povestire , sau a povestirii in rama , formula narativa foarte veche , dar in acelasi timp foarte noua(fiindca o gasim aplicata in diferite moduri), are avantajul de a putea transforma pe povestitorii insisi in personaje ale naratiunii de cadru.Ea are totodata si un caracter profund popular.Cunoscand adanc vechile carti populare ,atent mai ales la arta de povestitor a unui Neculce sau Creanga , Sadoveanu atinge in aceasta opera a sa culme a rafinamentului artei cuvantului romanesc.
Hanul insusi devine personaj in povestirea de cadru.hanu ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la rascruce de drumuri , si de veacuri , Hanu Ancutei este o cetate care adaposteste pe povestitori si pe ascultatori , cu totii iubitori de vin din Tara de Jos , baut din oala de lut rosu.Teatral si solemn , pentru ca din modul cum e notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului comisul Ionita , razasul cel fudul de la Darmanesti , spunea:”Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han ,-era cetate.Avea niste ziduri groase de ici pana colo.Si niste porti ferecate cum n-am mai vazut in zilele mele.In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni , vite si carute si nici habar nu aveau din partea hotilor...”De aceeasi parere era si Mos Leonte Zodierul:”Asa ziduri ca de cetate , asa zabrele , asa pivnita ,-asa vin ,-in alt loc nu se poate.Nici asa dulceata , asa voie buna s-asemenea ochi negri ;eu parca tot sub ei as sta pana ce mi-a veni vremea sa ma duc la limanul cel fara de vifor...”
Lirismul sadovenian , invaluitor , transpune adunarea de la han , ca si intamplarile povestite acolo , intr-un timp nedeterminat.Hanul reprezinta , in mic , Moldova dintotdeauna , Moldova oamenilor simpli cu obiceiuri arhaice , cu intamplari care se perinda dupa anume date calendaristice , cu practici savarsite ritualic.Diferitele Ancute care se succed , ca stapane la han , sunt parca una si aceeasi , in ochii generatiilor de bautori si povestasi.Insasi curgerea melodica a propozitiilor , pe care scriitorul rapsod le pune in gura povestitorilor , da impresia de continuitate in valuri fara sfarsit..Iata un pasaj in care punerea verbelor la imperfect sugereaza aceasta imagine poetica:”Taberele d cara nu se mai istoveau.Lautarii cantau fara oprire.cand cadeau unii , doborati de truda si de vin , se ridicau altii de prin cotloanele hanului.”
Povestire care ni se pare ca da, in modul cel mai adecvat , sensul intregului ciclu este Negustor lipscan.
|
