Descriere: Ciclul de povestiri din „Hanu Ancutei” poate fi delimitat in grupuri de cate trei, observându-se instituirea unei pauze după a treia si a şasea istorisire.
Daca prima povestire, cea a comisului Ionita, este un preludiu, a şaptea, a negustorului Damian are rol de interludiu.
Pauzele, de scurta durata, după a treia si a şasea povestire introduc, la han noi calatori ( căpitanul Isac si jupanul Damian), personaje naratori, cunoscute de Ancuţa cea tânăra, ba chiar de unii oaspeţi. Aceştia n-au ascultat povestirile anterioare. Ei sunt indemnati sa povestească de comisul Ionita, de atmosfera de la han, intrând in competiţie cu bunăvoinţa, cunoscători fiind ai ceremonialului instaurat inca de pe vremea celeilalte Ancute.
După ce naratorul evoca acea „toamna aurie” in care a ascultat multe povesti la Hanul Ancutei, introducându-l in scena pe comisul Ionita, acesta din urma preia funcţia de maestru de ceremonii si spune prima istorie, al cărui protagonist este el insusi, dar al cărui pretext este calul prăpădit de care razesul este foarte mândru, căci e urmaşul iepei lui Vodă, iapa devenita superpersonaj al intamplarilor, căci l-a insotit si a trezit curiozitatea si hazul domnitorului.
Comisul Ionita isi încheie „povestea” cerând vin si pregătindu-se sa înceapă alta istorisire pe care de mult vroia sa o spună. Va fi întrerupt de închinarea călugărului de la schitul Durau, care este îndemnat sa spună întâmplarea cu Haralambie. La sfarsitul istorisirii părintele Gherman, uimit de cele ascultate, moş Leonte marturiseste ca nu a mai fost aşa infricosat de când a văzut balaurul. Astfel ca, incitat la istorisire, va povesti întâmplarea, amânând din nou pe cea a comisului.
|
