Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop (comentariu)

Categorie: Romana | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 35 KB | Descărcări: 368
Descriere:

„Romanul adolescentului miop” este un jurnal deghizat, autorul mimând că aceste notaţii sunt doar materia primă, ce urmează ulterior a fi prelucrată. Intenţionat însă transformarea nu a avut loc. Mircea Eliade ne prezintă astfel prima formă a concepţiei sale despre autenticitate, pusă în practică ulterior în eseurile sale şi în perfecţiontaa Maitrey. Viaţa de licean nu constituise până în 1924-1925 cadrul nici unei cărţi din literature română. Scris de un adolescent, primul roman al lui Mircea Eliade foloseşte procedee ale prozei moderne şi se citeşte cu un deosebit interes. Autenticitatea ne întâmpină la tot pasul, începând cu primul capitol intitulat “Trebuie să scriu un roman”, unde cu ostentaţie declară că nu are nevoie de inspiraţie, şi va prezenta propria-i viaţă cu crizele adolescenţei, cu colegii de şcoală. Al doilea capitol se intitulează ”Gloria lui Robert”, personaj care îl citeşte pe D’Annunzio, italianul „cu cărţi frumoase şi femei frumoase în amintiri”. Robert este adolescentul care vrea să devină faimos şi îi citeşte pe Balzac, Ibsen şi Victor Eftimiu. Este în fond un personaj care îşi schimbă în mod deliberat măştile, omul care joacă mai multe roluri, incluisiv de personaj care nu este ridicol, apropiindu-se în cele din urmă chiar de manifestările unei personalităţi schizofrenice, ajungând „să se creadă altul” Ora de muzică, focalizată de autor în capitolul următor, „Juranal de clasă” este plină de avatarurile nesupunerii vârstelor tinere. Profesorul de muzică publicase o romanţă, denumită „Crinul”, şi voia să-şi recupereze banii pentru tipar, de aceea cerea elevilor să-i cumpere broşura. Insă întreaga operaţiune se transformă într-un imens hohot de râs, perntru că baritonii clasei încep să vocifereze la cererea profesorului. Un personaj grotesc care apare în acest capitol sub denumirea de Fosil , este un evreu şchiop care ştie bine chimie şi copiază la teze. Colea este un personaj funambulesc care îi trage o palmă lui Fosil, iar acesta îl reclamă pedagogului, care îl pedepseşte pentru că a tulburat ora. Un alt caz simptomatic este cel al lui Fănică, elevul terorizat de chimie, care citeşte de 10-15 ori fiecare lecţie şi nu înţelege nimic, fiind poate exponentul semnificativ al unui învăţământ scolastic, bazat pe teroare şi obiectivele unei învăţări excelând prin rigiditate.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:4.76
Mulţumim pentru notă - 123 note acestui referat.
Referate relevante:
Fantasticul în literatura română 2

Fantasticul în literatura română 2


Mircea Eliade - La tiganci (comentariu)

Mircea Eliade - La tiganci (comentariu)


Mircea Eliade - La tiganci (momentele subiectului)

Mircea Eliade - La tiganci (momentele subiectului)


Mircea Eliade - La tiganci (prezentare generala)

Mircea Eliade - La tiganci (prezentare generala)


Mircea Eliade - Nunta in cer (comentariu)

Mircea Eliade - Nunta in cer (comentariu)