Vasile Voiculescu - Pescarul Amin (prez. generala)

Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg, s-a nascut in anul 1884, la 13 octombrie, intr-o familie numeroasa de tarani instariti din satul Parscov, Buzau, unde si-a petrecut copilaria. Pe parintii lui, Costache Voicu si Sultana Hagiu, i-a evocat, cu multa evlavie, prezentandu-I ca oameni harnici si pastratori de datini, cu respect pentru invatatura. Cand a inceput sa cunoasca vitregiile vietii de internat sau a gazdelor inospitaliere, copilul si-a mangaiat suferinta cu amintirile legate de viata din sanul familiei sale si a satului natal, viata care s-a desfasurat in ritmuri autentic rurale, in succesiunea anotimpurilor, dupa datini si stravechi obiceiuri. Aici isi va gasi filoane folclorice care vor alimenta insasi esenta poeziei sale, potrivindu-si stilul in pas cu mersul gandirii si simtirii. El pastreaza adesea limba taraneasca, expresii si cuvinte specifice, cu reconstruiri si asocieri poetice pe masura. A urmat cursurile scolare la Buzau, apoi la Bucuresti, la liceul “Gheorghe Lazar”. La Buzau apare cu numele Voiculescu, de la Voicu, nume pe care il va pastra toata viata. Primele incercari poetice dateaza din perioada adolescentei. In acest timp citeste mult, este preocupat de psihologie si morala. Dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, dar dupa un an, la dorinta familiei, se inscrie la Facultatea de Medicina. In timpul studentiei a cunoscut-o in satul sau natal, Parscov, pe Maria Mittescu, studenta si ea la Facultatea de Medicina. Intre ei s-a infiripat o frumoasa poveste de iubire care nu s-a stins pana la moarte. In arhiva familiei s-au pastrat multe poezii de dragoste pe care Vasile Voiculescu i le-a inchinat. Din casatoria lor au rezultat cinci copii: Martha-Elisabeta, Olga-Sultana, Radu-Ilie-Vasile, Ion si Gabriela. Desi a fost atras de literatura, iar pentru stiintele medicale nu a avut atractie deosebita, a fost un medic de exceptie. N-a ezitat sa isi faca datoria in toate localitatile tarii unde a fost detasat succesiv. A fost un medic cu mare daruire sufleteasca, un fel de “trimis al lui Dumnezeu”, cum se spune in popor, pentru cei aflati in nevoie, iar asa cum se spune in Biblie, a fost ”doctor fara arginti”. In timpul Primului Razboi Mondial a cunoscut direct ororile razboiului ca medic militar ingrijand ranitii si refuzand concediul medical legal, chiar si dupa ce fusese bolnav de tifos.