Barbu Ştefănescu Delavrancea - Apus de Soare (comentariu)

Delavrancea aduce pe scena un erou coplesitor prin personalitatea lui grandioasa, Stefan cel Mare din Apus de soare. Ajuns batran, purtandu-si tot mai anevoie piciorul ranit cu multi ani in urma, in luptele de Chilia, Stefan isi da seama ca trupul sau nu mai e al viteazului de la Razboieni si de la Podul Inalt. Dar i-a ramas tanar si cand e sa porneasca la batalie parca uita si de boala si de varsta covarsitoare. Omul a imbatranit, in timp ce domnul si-a pastrat intacta tineretea firii, a indemnurilor nobile, spre binele tarii. De aici, conflictul psihologic al dramei ``Apus de soare``, asa-zisul conflict intern.Drama Apus de soare este construita numai pe baza ciocnirii dintre marele domn si minuscului grup de conspiratori condus de paharnicul Ulea. Stefan cel Mare, in piesa lui Delavrancea, ne apare ca tipul desavarsit al domnului cu dragoste de tara, drept, intelept si viteaz care s-a sprijinit in politica sa pe boierime si pe satele de razesi. “Nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu'. Ostenii se aduna la chemarea voievodului, fara zabava.Toti il numesc ,, slavitul", ,, sfantul", ,, preaslavitul nostru stapan". Stefan este capitanul care-i poarta din biruinta in biruinta, prietenul care le arunca vreo vorba de duh, ca lui Moghila, care nu se pricepea sa daltuiasca un stalp de hotar. Stefan e parintele iubitor, care-i rasplateste marinimos, daruindu-le ocini si intarindu-le stapanirea cu hrisoave si urice pecetluite.