Iguanele

Iguanele sunt şopârle pe care zoologii le-au grupat într-o mare şi importantǎ familie, cea a Iguanidelor, care numǎrǎ cam 60 de genuri şi peste700 de specii. Nu la întâlnim în Europa şi nici în Asia sau Africa, ele trăind doar pe continentul american. Numai câteva specii au ajuns în insulele Galapagos, Fidji şi Tonga şi surprinzǎtor, în marea insulǎ Madagascar, din Oceanul Indian. Intre iguanele americane, unele au dimensiuni considerabile – 1,50 m şi chiar 1,80 m (iguana gigantǎ din America Centralǎ), dar în general, la majoritatea speciilor, lungimea este mult mai modestǎ. Creasta spinoasǎ care le împodobeşte capul, spatele şi uneori coada la conferǎ aspectul de „moştii preistorici” amintind uneori de micii dinozauri cu coarne din Era Secundarǎ. Amintirea dinozaurilor este întărita de faptul cǎ unele iguane americane ca Basileus plumifrons se pot deplasa într-un mod de-a dreptul spectaculos şi impresionant, ridicându-se şi alergând rapid pe picioarele posterioare. In grupul iguanelor, speciile au aspecte foarte diversificate şi adaptǎri biologice dintre cele mai variate. Unele sunt terestre, capabile sǎ trǎiascǎ în regiuni aride sau chiar deşertice (Phrinosoma cornutum, Uma notata), pe pereţii stâncoşi, aproape verticali ai munţilor. Altele sunt arboricole, au culori foarte vii şi populează pădurile tropicale umede. Aşa sunt numeroasele specii din genul Anolis, întâlnite în insulele din Marea Caraibilor, în pădurile luxuriante din America Centralǎ şi de sud, în Mexic biologia acestor specii este bine cunoscutǎ, fiindcǎ a fost studiatǎ foarte atent. S-a constatat astfel cǎ existǎ procedee variate de recunoaştere între indivizi din aceeaşi specie, de apǎrare sau de intimidare, care se realizeazǎ prin mişcări sacadate ale capului şi pǎrţi anterioare a corpului. Aceste mişcări sunt caracteristice pentru fiecare specie. Iguanele îşi desfac ritmic pliurile cutanate de sub gât, aşa numitele fanoane gulare, punând în evidenţǎ coloraţia vie şi contrastatǎ, îşi ridicǎ crestele de pe cap şi de pe spate, îşi umflǎ corpul. Toate aceste curioase comportamente agresive sunt ritualizate dar, adesea, ele se transformǎ în dispute adevărate. Dacǎ iguanele se hrănesc mai ales cu insecte, destule specii au devenit vegetariene, consumând ierburi, flori sau fructe. Înmulţirea se face prin ouǎ, majoritatea speciilor americane fiind ovipare, dar existǎ şi câteva specii care, trǎind în zone alpine cu temperaturi scăzute, sunt vivipare. Între acestea din urmǎ amintim speciile de Sceloporus şi Liolaemus.