Descriere: Omul reprezintă forma cea mai evoluată de organizare şi funcţionare a materiei vii. Studiul organismului uman se realizează în cadrul disciplinelor de anatomie şi fiziologie a omului.
Fiziologia se ocupă cu studiul funcţiilor diferitelor structuri anatomice (celule, ţesuturi, organe, sisteme) şi cu mecanismele de reglare a funcţiilor şi de integrare a lor, astfel încât organismul să constituie un tot unitar, în echilibru dinamic permanent cu mediul înconjurător.
Anatomia şi fiziologia sunt studiate împreună, deoarece constituie o unitate dialectică, forma şi funcţia fiind caracteristicile fundamentale ale materiei vii, în permanentă interrelaţie şi intercondiţionare. Atât forma cât şi funcţia sunt produse ale procesului de dezvoltare şi transformare a materiei vii, fiind de neconceput existenţa uneia în lipsa celeilalte.
Sistemul nervos
Are rolul de a recepţiona, transmite şi integra informaţiile din mediul extern şi intern, pe baza cărora eliberează răspunsuri adecvate, motorii şi secretorii. Prin funcţia reflexă, care stă la baza activităţii sale, sistemul nervos contribuie la realizarea unităţii funcţionale ale organismului şi a echilibrului dinamic dintre organism şi mediul înconjurător.
Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate din ţesut nervos. Ţesutul nervos este constituit din celule nervoase sau neuronii şi celule cu rol de susţinere şi hrănire a neuronilor.
Organele sistemului nervos central (SNC) – nevraxul – sunt: măduva spinării, trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul şi emisferele cerebrale.
Măduva spinării este adăpostită în canalul vertebral şi se întinde de la gaura occipitală – C1 – până la nivelul vertebrei L2, de unde se continuă cu o formaţiune foarte subţire – filum terminale – până la vertebra a doua coccigiană.
Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex. Actul reflex este procesul fiziologic de răspuns la un stimul care acţionează asupra unui câmp receptor şi care are ca substrat anatomic arcul reflex, constituit din: calea aferentă, un centru şi calea eferentă. Un exemplu de act reflex este: reflexul de flexie. Acesta constă în îndoirea unui membru după aplicarea unui stimul nociv (înţepătură, obiect fierbinte, curent electric etc.) pe piele, ţesut subcutanat sau muşchi. Aceste reflexe de apărare, care îndepărtează zona stimulată de agentul nociv, au un arc reflex constituit din cel puţin trei neuroni şi, de aceea, timpul lor de latenţă este mai lung. Dacă intensitatea stimulului este puternică, răspunsul motor este mai complex, flexia membrului stimulat însoţindu-se de extensia membrului de partea opusă. În cazul unor stimuli extrem de nocivi, se produce o activitatea motorie din partea tuturor celor patru membre, prin iradierea excitaţiei.
Trunchiul cerebral continuă măduva spinării şi este format din bulb, punte şi mezencefal (peduncul cerebrali, coliculi cvadrigemeni).
Funcţia de conducere a trunchiului cerebral se realizează prin substanţa albă, alcătuită din fibre specifice ascendente, continuarea celor medulare, cărora li se adaugă fibre de la nucleii senzitivi bulbo-mezencefalici, precum şi din fibre descendente provenite din centrii nervoşi superiori sau cu origine în trunchiul cerebral.
|
