Istoria clonarii

Acum câteva mii de ani primii oameni de ştiinţă au început să pună întrebări despre fiziologia vieţii, de exemplu „cum sunt creaţi copii?” Era în jurul anului 350 î.Hr. în Grecia Antică când Aristotel a încercat să răspundă la aceste întrebări. El a spart câteva ouă de găină pentru a observa anatomia interiorului. El a ajuns la concluzia corectă că acea parte minusculă a oului se va dezvolta în cele din urmă în ceva mult mai mare. Din nefericire nu toţi din antichitate au aderat la această concluzie. Roman Secena anunţa că spermatozoidul pornea cu câte un om întreg în el. Asta însemna că celulele nu trebuiau să se combine pentru a crea organele şi pilozităţile deoarece ele existau deja. Dintr-un motiv straniu, toţi credeau în teoria lui Secena, chiar dacă era o teorie greşită. În 1609, primele microscoape erau inventate iar oamenii de ştiinţă puteau observa celulele, nucleele şi modul în care celulele se divid singure în reproducere. Totuşi ideea lui Secena a fost considerată ca validă până spre sfârşitul sec. XIX când oamenii de ştiinţă au descoperit că un singur ou fertilizat se dezvoltă într-un organism viu complet format din milioane şi milioane de celule. Aceste cunoştinţe au ridicat şi mai multe întrebări: „cum le cresc copiilor nasurile?”, „dece seamănă progeniturile unui organism viu seamănă cu părinţii?”, „de unde ştie oul în ce să crească?” Singurele răspunsuri pe care le-au dat oamenii de ştiinţă a fost tehnica camuflajului şi asimilarea sângelui. Din nefericire adevăratele răspunsuri erau mult mai mici şi de partea moleculară a lucrurilor, lucruri pe care oamenii de ştiinţă nu le cunoşteau încă.