Nasul, sinusurile si mirosul

Structura nasului şi a sinusurilor. Pe pereţii laterali ai foselor nazale se află câte trei reliefuri rulate în formă de pâlnie, situate unul deasupra altuia, numite cornete (superior, mijlociu şi inferior). Sinusurile sunt cavităţi situate în grosimea oaselor feţei, pline cu aer şi acoperite de o mucoasă identică cu cea care acoperă fosele nazale. Ele se deschid în nas. Menţionăm celulele etmoidale anterioare şi posterioare, sinusurile sfenoidale, sinusul frontal şi sinusurile maxilare. Tot în nas se deschide canalul prin care lacrimile trec din sacul lacrimal în nas. Fosele nazale au rol în apărarea de infecţii a căilor respiratorii, în vorbire prin funcţia de cavitate de rezonanţă şi în declanşarea unor reflexe. Organul mirosului este constituit din porţiunea superioară a mucoasei, care este diferenţiată ca organ receptor la excitanţii chimici aduşi de aer. Sinusurile au rol de cavităţi de rezonanţă în vorbire şi rol în încălzirea şi umidificarea aerului respirat. Corpii străini în nas sunt de obicei unilaterali şi mici, mai frecvernţi la copii. Bolnavul prezintă o senzaţie de înfundare a nasului, secreţie nazală galbenă-purulentă, uneori amestecată cu sânge. La examenul nasului se constată prezenţa corpului străin care determină congestia şi uneori ulcerarea mucoasei nazale, acoperită de secreţii purulente. Tratamentul efectuat numai de medic constă în extragerea corpului străin cu pense şi cârlige speciale, după o anestezie a mucoaseri nazale. În caz de eşec, corpii străini sunt împinşi înapoi şi culeşi în coşuleţul unui apăsător de limbă împins până în fundul gâtului. Epistaxisul sau hemoragia nazală este de obicei de cauză locală, prin traumatisme (scărpinat, lovit) la nivelul petei vasculare de pe septul nazal (regiune bogată în vase). Cel de cauză generală se întâlnerşte în bolile cardiovasculare (hipertensiune arterială), emfizemul pulmonar, boli de ficat şi rinichi, tumori ale gâtului, intoxicaţii, boli infecto-contagioase, boli de sânge (leucemie). Tratamentul constă în măsuri generale: liniştirea bolnavului şi a persoanelor emotive din jurul lui, deschiderea gulerului, slăbirea centurii, aşezarea bolnavului într-o poziţie potrivită (ridicat cu bărbia în piept, sau culcat pe partea care sângerează în caz de tendinţă la leşin). Măsurile locale pentru oprirea hemoragiei sunt: compresiunea petei vasculare efectuată cu degetul prin intermediul aripii nasului ce se poate face chiar de către bolnav. Este utilă aplicarea unui tampon de vată îmbibat în soluţie de aspirină 10% (un comprimat de aspirină la o lingură de apă călduţă) prin intermediul căruia se comprimă pata vasculară, măsură de obicei suficientă. În caz de eşec, amânarea prezentării la medic nu are nici o justificare. Deviaţia septului nazal este o afecţiune în care peretele ce desparte cele două fose nazale este deviat de la poziţia sa mediană prezentând, fie o creastă osoasă sau cartilaginoasă, fie o bombare anormală în una din fose, ducând la astuparea acesteia. Deformarea septului poate fi datorită unui traumatism sau unor vicii de dezvoltare a masivului facial, dar nu produce tulburări decât când este accentuată. Tratamentul este chirurgical, cu rezultate foarte bune.