Descriere: Pentru determinarea speciilor s-au luat în considerare, în special, caracterele externe cele mai uşor vizibile.
Forma corpului, în general alungită, fusiformă, mai poate fi: compresiformă (turtită lateral), la peştii de fund: limba de mare (Solea nasuta), cambulă (Pleuronectes flesus), calcan (Schophtalamus rhombus), sau depresiformă (turtită de sus în jos), la pisica de mare (Raja clavata). Peştii ce trăiesc printre alge au aspect de ac, diverse forme curioase (căluţii de mare). Oricare ar fi forma se pot delimita: capul, trunchiul, coada şi înotătoarele (fig. 1). Capul – porţiunea de la vârful botului până la ultimul orificiu branhial (la Cyclostomi şi Chondrichtyes) sau până la unghiul posterior al opercului (la Osteichthyes); la cap distingem: gura, ochii, nările, obrazul, ceafa, gâtul, operculul.
Gura poate fi terminală(fig. 2b), dorsală (fig. 2a) sau ventrală (subterminală) (fig. 2c), la care porţiunea de deasupra buzei superioare (rostrum) proeminează. Ciclostomii au gura rotundă. La Chondrichthyes şi la unele specii de Osteichthyes, falca superioară poate fi egală, mai scurtă sau mai lungă decât cea inferioară. Unele specii au la gură prelungiri tegumentare, numite „mustăţi” (fig. 2c).
Dinţii, mai mult sau mai puţin dezvoltaţi, uneori lipsesc (Cyclostomi). La Chondrichtyes şi Osteichthyes se disting, după poziţia lor, dinţi maxilari, palatini, linguali şi faringieni (pe al 5-lea arc branhial). Dinţii faringieni, plasaţi pe 1,2 sau 3 rânduri, servesc la determinarea speciilor din familia Cyprinidae, când caracterele externe sunt insuficiente. Formula dentară se notează: un singur rând 6-5, adică pe partea stângă 6, iar pe partea dreaptă 5 dinţi faringieni; două rânduri 3.5-5.3, adică pe partea stângă într-un rând 3 şi în altul 5 dinţi, iar pe partea dreaptă 5, şi respectiv 3 dinţi. Aceşti dinţi se pun în evidenţă fie prin tăierea capului (după opercul), destul de adânc, fără a fi detaşat de trunchi, fie că se ridică şi se dă la o parte operculul. se mai folosesc uneori şi ceilalţi dinţi, care pot fi mici, compacţi (cu aspect de ţepi sau perie), mărunţi şi deşi („dinţi de catifea”) sau cu aspect de „canini”, dezvoltaţi neregulat.
Operculul se foloseşte în determinare, fie separat, fie cu celelate componente (preopercul, subopercul, interopercul, raze sau lame branhiostege (fig 3 şi 4). Cyclostomii şi Chondrichtyes fără opercul. Nările, în general perechi, la Osteichthyes dorsal pe bot (fig. 3), la Chondrichtyes lateral ventrale, iar la Cyclostomi numai un orificiu nazal între ochi.
Gâtul – zona dintre punctul de inserţie a razelor branhiostege şi baza Pp (măsurat pe faţa ventrală).
Trunchiul este folosit în determinare prin înotătoare, forma şi structura radiilor sau a solzilor, prezenţa, absenţa sau forma liniei laterale, dimensiuni şi alte caractere.
Înotătoarele, perechi sau neperechi, se folosesc după forma, poziţia, mărimea, tipul şi numărul radiilor. Înotătoarele neperechi sunt plasate pe planul de simetrie al corpului, pe linia mediană, cuprinzând dorsala (notată cu D sau cu D1, D2, D3, când este divizată, fig. 5a), codala (C) şi anala (A). Înotătoarele perechi sunt cele duă pectorale (Pp), plasate întotdeauna lateral în apropierea operculelor, şi două ventrale (Vv) numite şi pelviene. Poziţia Vv este foarte variabilă: abdominale (Vv – sub abdomen) (fig 1); toracice (Tt – sub torace) (fig. 5a); jugulare (Jj – sub gât) sau faringiene (Ff) (fig. 5b). Forma şi lungimea înotătoarelor în special la cele perechi, pot varia destul de mult; în general, la peştii de râu sunt mai scurte şi mai rotunde decât la peştii de lacuri şi bălţi.
Radiile (scheletul înotătoarelor) sunt spinoase (spini), formate dintr-o singură piesă, în general tari şi ascuţite (fig. 6 a, c 1, 2, 3), şi articulate, din mai multe segmente mici, în mod obişnuit moi, flexibile, ramnificate către capătul lor distal (fig. 6 b, c). Radiile tari, plasate totdeauna înaintea uneia sau mai multor înotătoare moi, pot fi în număr variabil, formând uneori o înotătoare aparte, sau pot lipsi complet. În unele cazuri, prima radie spinoasă mai tare la bază, iar a 3-a, către partea distală, dinţată (la crap, fig. 6c)). Fiecare înotătoare poate avea un număr de radii tari şi moi, care, exprimate cifric, alcătuiesc o formulă. Radiile tari se notează prin cifre romane, cele moi prin cifre arabe; la Perca fluviatilis se notează D1 XIII-XVI, D2 I 13-15 şi A II 7-10. Uneori apr formule care cuprin cifre în paranteză, de ex. D1 (12)14-16(17), care arată posibilitatea, foarte rară de altfel, a existenţei unui număr de radii moi cuprinse între 12 şi 17, pe când în mod obişnuit la majoritatea celorlalte exemplare ele sunt numai între 14 şi 16.
În afară de înotătoarele propriu-zise, în determinare mai are importanţă „înotătoarea” adipoasă de la păstrăvi (Salmonidae), care este de fapt un apendice al pielii, moale, lipsit de radii, plasat pe pedunculul codal. Tot pe pedunculul codal, la alte familii (Scombridae şi Thunidae), în urma D şi A se află mai multe înotătoare mici, numite „pinule”.
|
