Descriere: INTRODUCERE
Munca reprezintă activitatea umană specifică manuală şi/sau intelectuală – prin care oamenii îşi utilizează aptitudinile fizice şi/sau intelectuale în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor.
Munca nu este supusă reglementărilor legale privind concurenţa.
În calificarea corectă a muncii trebuie să se ţină seama că forţa de muncă este :
• inseparabilă de persoana care o prestează - spre deosebire de orice marfă;
• imposibil să fie păstrată – persoana care nu îşi pune în lucru la un anumit moment forţa sa de muncă, nu o poate utiliza ulterior; în realitate la o dată ulterioară se va utiliza forţa de muncă existentă la momentul respectiv;
• imposibil să fie sporită cantitativ – fără a afecta, de regulă, însăşi substanţa biologică a persoanei (ea poate să crească sub aspect calitativ în ipostaza de capital uman);
• determinată numeric, ca persoane apte de muncă, în principal prin legile demografice şi nu de cererea de forţă de muncă;
• destul de greu deplasabilă – dintr-o zonă în alta, dintr-o ţară în alta.
Desfăşurarea activităţii cu respectarea unui anumit program de lucru reprezintă una din trăsăturile specifice ale raportului juridic izvorât din încheierea contractului individual de muncă. Întrucât munca efectuată presupune cheltuirea forţei vitale a omului, este necesar în mod obiectiv ca ziua de muncă să se încadreze în anumite limite, să fie numai o parte dintr-o zi naturală de viaţă.
Legislaţia noastră cuprinde prevederi referitoare nu numai la reglementarea timpului de lucru şi a timpului de odihnă, ci şi la asigurarea folosirii timpului liber.
Prin timp de muncă se inţelege durata stabilită, dintr-o zi sau săptămânĂ, în care este obligatorie efectuarea muncii în cadrul contractului individual de muncă.
Timpul de muncă se împarte în doua categorii :
1. timpul care se incadrează în programul de lucru sau durata normală a muncii ;
2. timpul peste programul de lucru sau peste durata normală a muncii.
În România aspectele legate de timpul de muncă şi timpul de odihnă sunt reglementate prin dispoziţiile Titlului III al Codului Muncii şi printr-o serie de acte normative speciale.
|
