Descriere: Dreptul civil este acea ramură de drept care reglementează raporturi juridice, patrimoniale şi nepatrimoniale, în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi.
Explicaţie: dreptul civil are ca obiect relaţiile dintre oameni, în care persoanele se află în raport de egalitate.
Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (în cazul în care cineva are un teren şi o altă persoană îi încalcă dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalităţi amîndouă părţile pot prezenta dreptul de proprietate.
Raporturile patrimoniale sînt relaţii evaluabile în bani.
Raporturile nepatrimoniale sînt relaţii care nu sînt evaluabile în bani, ca de ex.:
• dreptul la nume;
• dreptul la viaţă;
• dreptul la reluare numelui de fată după divorţ.
Legea fundamentală care reglemetează raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat în vigoare la 1. decembrie 1865.
Un cod reprezintă un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai uşor aplicate au fost codificate într-un cod.
Codul civil român a fost întocmit după modelul codului civil al lui Napoleon.
Codul civil român cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sînt şi astăzi în vigoare.
Raportul juridic
Este relaţia socială cu caracter patrimonial sau nepatrimonail reglementată de norma de drept civil şi care se naşte între persoane fizice şi/sau persoane juridice.
Caracterele raportului juridic civil:
1. este o relaţie socială;
-animalele nu au capacitate de folosinţă (drepturi şi obligaţii).
2. are un caracter voliţional, pentru că:
a) exprimă voinţa legiuitorului (raportul juridic există dacă părţile îşi manifestă dorinţa în acest sens);
b) implică manifestarea de voinţă a părţilor.
3. este un raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate juridică.
Structura raportului juridic:
Raportul juridic are 3 mari componente:
1. Subiect;
2. Conţinut;
3. Obiect.
Subiectele raportului juridic civil:
Persoanele fizice şi persoanele juridice.
Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civilă. Aceasta este formată din:
• capacitatea de folosinţă
• capacitatea de exercitare
Capacitatea de folosinţă
Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu este generală şi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi şi obligaţii izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinţată, existînd aşadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.
|
