Descriere: In Ţarile Române, dreptul penal feudal, criticabil pentru orientarea lui manifestă de clasa, era totuşi departe de-a putea fi considerat primitiv. El era, dimpotriva, evoluat şi în curent cu ideile epocii, având la bază principii avansate cum ar fi cel al utilităţii pedepsei – prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni – sau cel al legalităţii incriminării – fiind încriminate infracţiunile contra statului, a domniei, bisericii, contra vieţii sau a patrimoniului.
Spre deosebire de dreptul penal al altor popoare (germani, slavi, etc) în care toate infracţiunile erau considerate delicte private, la români domnia a făcut ca toate infracţiunile să fie publice. Continuând tradiţia romana, dreptul penal românesc deosebea între infracţiuni intenţionate si neintenţionate, ce erau sancţionate mai usor. Era incriminată tăinuirea, tentativa si recidiva, precum şi legitima apărare şi circumstanţele atenuante.
Pedepsele erau aplicate individual vinovaţilor, spre deosebire de dreptul penal primitiv, în care ele erau aplicate grupului social (familie, clan) din care făcea parte vinovatul.
I. INFRACŢIUNEA
In dreptul penal feudal român constituia infracţiune fapta considerată periculoasă de către clasa dominantă si sancţionată de puterea publica cu pedeapsa penală.
Infracţiunea a cunoscut, în timp, diverse denumiri: faptă, faptă rea, greşeala mare, vină, vinovăţie, păcat, etc.
Noţiunile de infracţiune (vină) si pedeapsă penala au existat in Ţarile Române şi anterior constituirii lor în state feudale. Obştile satesti au aplicat un drept penal nescris, stabilit prin obicei. Justiţia obştii era o justitie socială, „cvasistatală”, care nu poate fi confundata cu justitia privată. Cu toate acestea se întâlnesc in statele feudale româneşti, resturi de justiţie privată: compoziţiunea si răspunderea colectivă.
a. Compoziţiunea-este înţelegerea dintre vinovat si victima sau rudele acesteia, prin care vinovatul, prin plata unei sume de bani sau darea de bunuri, îşi răscumpăra vina.
In Transilvania, caracterul de clasă al acestei instituţii era demonstrat de faptul că actele normative care tarifau răscumpararea, stabileau sume diferite, în funcţie de statutul social al victimei (pentru nobili –66 de florini, pentru ţărani –25 de florini).
b. Răspunderea penală colectivă-reprezinta si ea o supravieţuire a timpurilor străvechi cand oamenii găseau firesc să raspundă pentru vina unui membru al grupului din care faceau parte.
|
