Descriere: Separarea celor două tipuri de drept este încă de la începuturile dreptului şi cum era şi normal, romanii au fost primii în a defini cele două tipuri de drept: „publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitate pertinent” care în traducere aproximativă ar fi că: „dreptul public este atunci când el este în slujba imperiului roman, privat atunci când serveşte interesele individului în parte”. Această definiţie este şi astăzi actuală deoarece face cea mai clară distincţie între cele două ramuri în funcţie de interesele cui le apără şi la cine se aplică: individul ca entitate de sine stătătoare respectiv societatea, ansamblu de indivizi.
În decursul timpului diverşi teoriticieni ai dreptului au încercat să găsească alte criterii de delimitare a celor două tipuri dar fără a avea rezultate satisfăcătoare. Astfel diversele încercări au încercat să delimiteze cele două tipuri de drept în funcţie de subiectul la care se aplică o normă juridică: acest criteriu nu permite o delimitare precisă şi fără confuzii deoarece de cele mai multe ori subiectul poate să se intercaleze iar cel mai bun exemplu este proprietatea – personală, de stat sau a societăţii (bun comun). Şcoala engleză a încercat delimitarea celor două tipuri pe baza unei delimitări a drepturilor de care se poate bucura individul: drepturi absolute sau drepturi relative. Nici această idee nu are fundamente solide şi nu este utilizată.
Cu toate că definiţia romană este încă actuală ea nu mai poate să îşi păstreze rigiditatea deoarece la ora actuală statul nu mai acţionează exclusiv ca persoană juridică de drept public şi ca persoană juridică de drept privat.
Unul din cei mai mari teoriticieni români în domeniu, Paul Negulescu, în Tratatul său de drept administrativ preciza că împărţirea romană este important să fie menţinută deoarece:
1. Normele dreptului privat sunt mult mai stabile decât cele ale dreptului public. El îşi bazează afirmaţia pe faptul că în decursul timpului noţiunile drept privat nu au cunoscut mari modificări de la romani până în prezent.
2. Calitatea de subiect de drept public diferă de cea reglementată de dreptul privat. Această afirmaţie face referire la faptul că pentru a putea fi în postura de subiect al dreptului public persoana în cauză trebuie să aibă capacitate de exerciţiu, cu alte cuvinte, în ţara noastră, să aibă vârsta majoratului. Unele drepturi ce decurg din noţiunea de drept public necesită şi alte condiţii suplimentare pentru a fi exercitate: dreptul la vot necesită şi cetăţenie, etc.
|
