Efectele contractului de locatiune

Contractele de locaţiune dau naştere la obligaţii atât faţă de locatar cât şi faţă de locator; fiecare din părţi având clare sarcinile ce li se cuvin în derularea contractului. Având în vedere că acest contract nu este translativ de proprietate obligaţiile părţilor sunt diferite de celelalte contracte. Locaţiunea reprezintă o vânzare a folosinţei şi se deosebeşte de contractele de vânzare-cumpărare prin faptul că se transmite numai dreptul de folosinţă ca drept de creanţă asupra lucrului, nu un drept real. Chiar dacă lucrul dat în locaţiune este producător de fructe, locatarul dobândeşte proprietatea fructelor nu în virtutea locaţiunii, ci ca accesoriu al folosinţei, locatorul fiind obligat să-i asigure numai folosinţa lucrului, nu şi dobândirea proprietăţii fructelor. Locaţiunea este un contract prin care o persoană , numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar (chiriaş), folosinţa temporară, totală sau parţială a unui bun în schimbul unei sume de bani sau alte prestaţii, numită chirie (art. 1411 Cod civil). SECTIUNEA I: CONTRACTUL DE LOCATIUNE INSTRUMENT DE DREPT CIVIL I.1. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE LOCAŢIUNE I.1.1. NOŢIUNEA CONTRACTULUI DE LOCAŢIUNE Locaţiunea este un contract prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar (chiriaş), folosinţa temporară, totală sau parţială, a unui bun în schimbul unei sume de bani sau alte prestaţii, numită chirie (art. 1411 C. civil). Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din părţile contractante se îndatoreşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru, pentru un timp determinat, contra unui preţ determinat (art. 1411 C.civ.). Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte (art. 1412 C.civ.). Se consideră locaţiune orice orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală, ori sub ce titlu ar fi făcută . O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar dacă s-a stipulat contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect (art. 1414 C. civ.). Conform art. 1413 C. civ. locaţiunile sunt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii. Locaţiunea „edificiilor şi aceea a mişcătoarelor” se numeşte închiriere. Locaţiunea fondurilor rurale se numeşte arendare. Locaţiunea muncii şi a serviciului se numeşte prestaţia lucrărilor. „Luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat, când materialul se dă de acela pentru care se execută o lucrare” se numeşte antrepriză. Noţiunea provine de la verbul din limba latină locare – a închiria (a da cu chirie, în arendă). În limba latină există şi verbul conducere – a lua cu chirie, motiv pentru care contractul este denumit locatio – conductio. În limba română noţiunea de locaţiune se foloseşte atât pentru darea, cât şi pentru luarea în locaţiune. Deşi art. 1411 C. civil prevede că transmiterea folosinţei „se face pentru un timp determinat”, în realitate contractul se poate încheia şi fără a se arăta durata folosinţei, însă locaţiunea nu poate fi perpetuă (veşnică)1.