Descriere: Marea se leagănă ca şi acum o sută de ani. Codrul se lasă „bătut de gînduri”, izvoarele se zdruncină întruna , luna „văruieşte” potecile ca şi pe vremea lui Eminescu – artistul etern – în sensul cel mai profund pe care îl poate avea acest cuvînt .
Trec epoci şi milenii , vor trece timpurile noastre de nelinişti , dispreţuire , cruzime şi nebunie . Puţinurile acestei lumi se vor schimba , însă cuvintele marelui scriitor vor rămîne veşnice .
Va rîmăne etern şi acel personaj prezentat de Eminescu , acea fiinţă solitară prin nemarginile sale de gîndire – omul de geniu .Motivul care a înfrumuseţat literatura romantică şi i-a dat adîncimi de vecie .
Şi în literatura universală condiţia geniului a constituit tema unor mari opere cum ar fi „Demonul”, de Lermontov, „Mase-Alfred” de Vigny, „Cain” – Byror.
Tainele sunt ascunse , provocînd farmec , şi totodată ,teamă. Catargul e gata de plecare , împărţind totul într-un Aici şi un Acolo.Aici omul de geniu care are în faţa pînzei de corabie oceanul, al cărui vuiet surd îi strecoară în suflet fantoma furtunii. Acolo se înalţă deasupra lui şi deasupra celor pămînteşti eternul sfînt.Gîndirea sa se îndreaptă înspre bogaţia cerului cu toată nostalgia infinită a depărtării infinite.
Catargul se desparte de pămînt , se cufundă în valurile oceanice neterminate, luînd pe corabia sa geniul , pentru a-şi împlini destinul , acel destinpredestin ce nu poate fi schimbat sau ocolit :
|
