Descriere: CARPAŢII OCCIDENTALI
În partea de vest a ţării, de la valea Dunării, în sud, şi cea a Barcăului şi cotul So-meşului, la nord, se înşiră mai multe grupuri de munţi mici, insulari, despărţiţi prin largi depresiuni şi întinse ,,golfuri’’ de câmpie, fapt pentru care se consideră că ei nu
constituie o catenă unitară, ci doar nişte munţi fragmentari, străbătuţi fără dificultate
de numeroase căi de comunicaţie rutieră şi feroviară. Fragmentarea lor se datoreşte înălţării inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundări locale, spre sfârşitul terţiarului
şi începutul cuaternarului.
La est, unele depresiuni şi culoare tectonice despart aceşti munţi de Carpaţii Me-
ridionali (Culoarele Timiş-Cerna şi Bistra, continuate cu depresiunea Haţegului), după
cum unele depresiuni de contact îi delimitează spre Podişul Transilvaniei. La partea
apuseană, aceşti munţi mărunţi prezintă o limită sinuoasă cu adânci intrânduri ale câmpiei printre culmile de munţi. Aceste ,,golfuri de câmpie’’ constituie o caracteris-
tică, îndeosebi la nord de Mureş, şi se datoresc unor linii de falie ce se întretaie rec-
tangular la limita ariei muntoase, cu căderi în trepte spre câmpie. Dovada o fac între altele şi apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi în scoarţă în
plină câmpie (de la Oradea până la Timişoara). La nord, munţi se bifurcă în cuprinsul dealurilor someşene spre NV şi NE, pierzând treptat din înălţime, astfel că delimitarea
devine relativ anevoioasă, ceea ce a îndemnat pe unii geografi să extindă limita aces-
tor munţi până dincolo de Someş pe aliniamentele unor dealuri formate din şisturi cristaline.
Caractere generale. Munţii din vest prezintă altitudini scăzute care rareori trec de 1300 m la sud de Mureş şi de 1800 m la nord de această vale (numai excepţional în
Masivul Bihorului). Specifică este de asemenea căderea lor în trepte din cee în ce mai
joase spre vest, unde aceşti munţi ajung adevăraţi muncei, cu înălţimi cuprinse între
500 şi 700 m.
O altă caracteristică o constituie marea diversitate a rocilor care îi alcătuiesc. In-
sulele de şisturi cristaline formează o bună parte a acestor munţi. Rupte şi prăbuşite pe
alocuri, au dat loc fie apariţiei rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare.
Între cele sedimentare mai frecvente sunt calcarele, care dau un pitoresc mult apreciat.
Aşa se explică de ce harta geologică a acestor munţi apare ca un adevărat mozaic.
Nici orientarea cutărilor care a individualizat aceşti munţi nu este unitară pe în-
treg întinsul lor. Cei din Banat continuă cu o uşoară arcuire spre SV (prelungindu-se şi la sud de Dunăre) spre orientarea cutelor din Carpaţii Meridionali, pe când cei de la nord de Mureş prezintă o orientare rămurată cu totul diferită.
Împestriţarea aceasta de roci, de linii tectonice şi de structuri diferite, explică ma-
rea varietate a formelor de relief : a culmilor largi, pe alocuri ca nişte adevărate plat-
forme pe care satele urcă până la 1200-1400 m altitudine, pe alocuri cu povârnişuri
stâncoase şi creste zimţate în calcare, ori cu siluetele conice din zonele vulcanice,pre-
cum şi a depresiunilor mărunte răspândite peste tot, ori a celor largi care se deschid în pâlnie spre câmpie.
Marii varietăţi de roci şi structuri îi corespunde, de asemenea, varietatea zăcă-mintelor subpământene, între care precumpănesc cele metalifere (feroase şi neferoase) , preţioase materiale de construcţie (de la marmură până la bazalte şi gresii), după cum nu lipsesc nici cărbunii, talcul, mica, etc.
|
