Descriere: CARACTERIZARE GENERALA
Delta Dunării, rezultat complex al interacţiunii dintre Dunăre şi mare, se găseşte în prezent, în cea mai mare măsură, sub influenţa activităţii fluviului.
Delta Dunării este situauă în partea de est a României şi la extremitatea sud-estică a Ucrainei şi se prezintă în forma clasică a literei delta, avînd forma unui con plat cu vârful în punctul de separare a braţelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka şi Isaccea. La est de acest punct, valea se lărgeşte marcând delta propriu-zisă care, înainte ca fluviul să se verse în Marea Neagră, se extinde pe o suprafaţă de 100 km lungime x 100 km lăţime, iar de aici se continuă în interiorul mării pe o distanţă de aproximativ 10-15 km.
Fiind înconjurată la nord de Podişul Bugeacului, la vest de Podişul Dobrogei de Nord şi parţial de Podişul Bugeacului, iar la est şi sud-est de Marea Neagră, zona de vărsare a Dunării se individualizează net ca ca unitate fizico-geografică aparte şi este formată din Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre de la nordul şi sudul deltei propriu-zise) şi sectorul maritim din faţa deltei.
Sectorul maritim din faţa deltei este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general până la izobatele de 20-25 m.
Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) se întinde în nord până la paralela de 46o42’ latitudine nordică (ţărmul de nord al lacului Chitai), în sud până la 44o24’ latitudine nordică (Gura Buhazului), spre vest până la 28o14’ longitudine estică (ţărmul de vest al lacurilor Ialpug şi Cugurlui), iar înspre est până la 29o46’ longitudine estică (gura braţului Noul Stambul).
Intre limitele prezentate, Delta Dunării (inclusiv zonele lacustre periferice) are o suprafaţă de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României şi 124.000 ha pe teritoriul Ucrainei.
Fluviul se desparte în trei braţe principale de la nord spre sud, după cum urmează: Braţul Chilia, Braţul Sulina, şi braţul Sf. Gheorghe. La nivel scăzut al fluviului, acestea transportă 60%, 21%, şi respectiv 19% din apele Dunării, iar la nivel ridicat, 72%, 11% şi 17%. In perioada de creştere a apelor, din cauza insuficientei capacităţi de transport a întregului volum de apă pe cele trei braţe de vărsare.
Având o asemenea suprafaţă, Delta Dunării este, ca mărime, a doua din Europa după Delta Volgăi (18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2).
In delta fluvială predomină prafuri, argile, mâluri şi turbe. Este caracteristică prezenţa foarte redusă nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.
Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprimă cel mai bine specificul fizico-geografic al zonei de vărsare a Dunării. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât însăşi raionarea fizico-geografică se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografică.
a) Caracterizarea morfo-hidrografică generală. Zona de vărsare a Dunării este din alcatuita patru mari subunităţi:
1. Delta propriuzisă, între zona lacustră Ialpug-Catlabug-Chitai şi complexul lagunar Razelm-Sinoe (383 000 ha).
2. Zona lacustră Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de braţul Chilia (86 000 ha).
3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).
4. Setorul maritim din faţa deltei
Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe braţele principale. Astfel, pe braţul Chilia patul albiei coboară la -36m, pe braţul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe braţul Sf. Gheorghe sub -26m.
b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunării este un adevărat mozaic de elemente morfo-hidrografice. In cadrul acestora se deosebesc două mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale, cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) şi 2) negative.
Reteaua hidrografica principala este constituită din brsţele fluviale. Braţele principale sunt Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe.
Reteaua hidrografica secundara este formată din sahale, gârle, canale, jepşe şi periboine.
Sahalele sunt foste braţe ale Dunării, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare.
Gârlele, ca şi sahalele sunt elemente de reţea hidrografică naturală, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici.
Jepşele sunt elemente depresionare de formă alungită care au rol de reţea hidrografică numai în timpul apelor mari.
Periboinele sunt mici spărturi de litoral.
Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaică dintre braţele principale.
Cele mai importante lacuri de deltă se găsesc în zona cuprinsă între braţul Chilia şi Razelm. Ele sunt: Tatanir, Furtuna, Matiţa, Merhei, Babina, Trei Iezere şi Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul tăiat de Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Roşu, Puiu şi Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov lacul cu acelaşi nume. Suprafaţa lor nu depinde decât în mică măsură de variaţia nivelului apelor Dunării.
|
