Descriere: Dacă în artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plăsmuirea unor imagini şocante.
Pentru Marcel Brion neliniştea şi anxietatea, în general terifiantul sunt esenţiale în prezentarea fantasticului. El insistă asupra caracterului “formelor în care neliniştea seculară a omului, hărţuit de spaimă şi de frică, a proiectat imaginile anxietăţii reale.” La René de Solier “somnul raţiunii” este sursa lui. Arta fantastică este creeată şi de regimul nocturn. “O parte însemnată a lumii imaginilor s-a născut fără doar şi poate din ideea de teamă şi de potrivnicie a elementelor de noapte.” Roger Callois consideră fantasticul o ruptură, o ameninţare insolită, “aproape insupotabilă în lumea reală”. Fantasticul parcurge în general schema următoare: Ordine – Ruptură – Revenire la ordine. Marcel Schneider insistă asupra caracterului interior, psihologic. Fantasticul se caracterizează printr-o infuziune brutală a misterului în cadrul vieţii reale. Nowad Philipps consideră că cel mai mult contează intensitatea tensiunii emoţionale. El distinge fantasticul oriental de cel occidental:
1. occidental – în tradiţia Europei apusene, literatura fantastică se bazează pe efectul de spaimă, dozat în mod savant de către scriitor.
2. oriental – în orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind încetul cu încetul o superbă şi fascinantă melodie plină de culoare şi poezie, depăşind aproape orice spaimă prin strălucirea fanteziei imaginative.
|
