Descriere: • O pădure în suprafaţă de 1 km pătrat poate produce zilnic 9 tone de oxigen, aproape de 10 ori mai mult decît aceeaşi suprafaţă de teren agricol.
• Într-o oră un stejar în vîrstă de 100 ani dă în atmosferă 1,7 kg oxigen pur, ceea ce reprezintă raţia zilnică de oxigen pentru 3 persoane. Pentru înlocuirea unei asemenea producţii trebuiesc replantaţi cca. 2500 puieţi.
• Un hectar de pădure sedimentează anual 50- 70 tone de praf.
• O perdea forestieră lată de numai 30 m reduce cu 8-10 % intensitatea zgomotului.
• Din numărul mare de puieţi care se plantează la hectar (4000-7000), după 80-100 de ani abia de mai rămîn 5-6 sute de arbori.
• Prima lucrare de împădurire s-a făcut în anul 1497 de Ştefan cel Mare la Codrul Cosminului.
Cuvîntul pădure derivă de la latinescul ,, palus-udis,, ceea ce înseamnă mlaştină acoperită cu trestie sau teren acoperit cu arbori. Din cele mai vechi timpuri se ştie că pădurea a fost mijloc de adăpost, de refugiu atît pentru animale cît şi pentru oameni. Ea este strîns legată de istoria românilor. Numai graţie ei poporul nostru a putut supravieţui şi perpetua, păstrîndu-şi continuitatea în acest ţinut. Ea a însemnat, în primul rînd, adăpost în epoca migraţiilor seminţiilor asiatice, dar şi în epocile ce au urmat, cînd cotropitori de toate neamurile au încercat să nimicească acest popor.
Pădurea e o bogăţie naturală, al cărei rol în economia naţională şi ale cărei multiple funcţii în menţinerea echilibrului ecologic sunt greu de evaluat. Secole la rînd, pădurea a fost (şi mai continuă să fie) privită doar ca o sursă de materii prime. Ea furniza combustibil, lemn pentru construcţii de case, poduri, mijloace şi căi de transport, ustensile casnice etc. Însă pădurea vie este mult mai valoroasă decît materialele obţinute prin sacrificarea ei.
Factorul principal care determină caracterul pădurilor este climatul. Prezenţa unor formaţiuni silvice pe o configuraţie geografică concretă este urmarea unui proces îndelungat de evoluţie. În epocile geologice din trecut, continentele actuale erau amplasate altfel şi obstacolele acvatice , care împiedică răspîndirea florei şi faunei, aveau de asemenea un alt caracter. De-a lungul secolelor clima s-a schimbat, iar odată cu ea – şi particularităţile solului şi regimul hidric.
Factorul antropogen constituie activitatea omului cu impact asupra mediului de trai al speciilor de plante si animale. Pe parcursul istoriei omenirii dezvoltarea iniţial a vînatului, apoi a agriculturii, industriei, transportului a modificat considerabil natura planetei noastre. Omul a cauzat în mediu modificări de amploare, profunzime şi rapiditate fără precedent.
Ca rezultat al acţiunii umane, au avut loc:
• Convertirea ecosistemelor naturale în agricole, menţinute doar cu intervenţia omului;
• Supraexploatarea bogăţiilor subsolului, pădurilor, păşunilor, solului, speciilor de plante şi animale, ceea ce a avut multe efecte negative: s-au redus bogăţiile naturale, au dispărut unele specii;
• Introducerea accidentală sau intenţionată a unor specii de plante şi animale în zone nespecifice: de exemplu gîndacul de Colorado;
• Amenajări de teritorii: mine, baraje, canale, sisteme de irigaţii, ce duc la distrugerea ecosistemelor naturale;
• Poluarea mediului: intervenţia factorului antropogen produce modificări profunde ce afectează biocenoza la nivelurile de organizare a materiei vii.
În prezent soarta tuturor speciilor de organisme se află în mîinile societăţii umane.
Datorită omului, în prezent,cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din suprafaţa originală de pădure a fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească, dacă rata actuală de despădurire nu este încetinită. În fiecare minut 26 de ha de pădure sunt pierdute – şi nu e greu de văzut că dacă continuăm vom avea o planetă lipsită de păduri. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe specii de animale îşi au habitatul în pădure , ci şi deoarece pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei. Cu un deceniu în urmă, pe glob, pădurile ocupau o suprafaţă de aproximativ 3,8- 4,7 miliarde ha şi reprezentau cam 2,6- 3,4 % din suprafaţa uscatului. Datorită despăduririlor de lungă durată practicate pretutindeni pe glob, pădurea planetară de azi ocupă suprafeţe incomparabil mai mici, nu mai formează masive mari şi neîntrerupte, refugiindu-se în munţi şi în locuri greu accesibile, cu soluri sărace şi climat nefavorabil pentru agricultură. Din circa 70%, cît deţinea pădurea în perioada preistorică, proporţia a scăzut în prezent la 30%. În Republica Moldova, terenurile silvice constituie 384,7 mii ha, care prezintă cca 9% din suprafaţa ei totală. Astfel, Moldova este practic una din cele mai puţin împădurite ţări din Europa, la fiecare locuitor al ţării revenind doar cîte 0,075 ha păduri. O cifră alarmant de mică pentru menţinerea unui echilibru natural. Pentru comparaţie: procentul mediu de împădurire pe glob este de 29%, în Canada- 45%, în Estonia -48%, în SUA- 32%, în România-27%.
|
