Industria Statelor Unite ale Americii

Categorie: Geografie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 1485 KB | Descărcări: 67
Descriere:

Situată între ţărmul Oceanului Atlan¬tic, fluviul Hudson şi graniţa cu Canada, regiunea New England cuprinde şase dintre cele mai mici state ale federaţiei, ei revenindu-i 2,2% din teritoriul S.U.A., dar concentrînd 6% din populaţia ţării si participînd cu peste 8% la crearea venitului national. Relieful predominant este cel colinar şi de munţi cu altitudini mijlocii (Green Mountains, White Mountains, Berkshire Hills, care fac parte din Munţii Appalachi), iar în lungul văilor Hudson, Con¬necticut etc. depresiuni. Clima oceanică, umedă a favorizat dezvoltarea pădurilor, care formează marea bogăţie a statelor din această parte nordică a S.U.A. Dezvoltarea timpurie a industriei (pri¬ma fabrică textilă datează din anul 1790) a fost legată de existenţa unor resurse locale (lemn, resurse hidroenergetice, lînă, piei etc.) şi de masa emigranţilor din Anglia, specializată în manufactura tex¬tilă. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe baza calificării forţei de muncă şi a existenţei unor căi de comunicaţii şi porturi, prin care a fost posibil importul de materii prime necesare, s-au dezvoltat şi ramurile industriei grele, mai ales cea a construcţiilor de maşini. Astăzi, alături de ramurile şi subramurile tradiţionale, au o deosebită importanţă şi industria de maşini unelte, industria de utilaj energetic, electrotehnic şi elec¬tronică, de motoare de avioane, industria alimentară (lactate, peşte, tutun), chimică şi industria prelucrării lemnului. O reţea deasă de căi ferate şi şosele, ca şi numeroase porturi, asigură acestei regiuni legături lesnicioase cu restul ţării. Centrul care polarizează întreaga acti¬vitate economică si social-culturală a re¬giunii este oraşul Boston, care împreună cu o serie de oraşe-satelit : Cambridge, Somerville, Lynn, Everett, Brookline, Watertown, Arlington, Medford, Winche¬ster, Malden etc. formînd a opta conur¬baţie, ca mărime, din cadrul S.U.A. Ca¬pitală a statului Massachusetts, Boston este unul dintre marile centre comercial-fi¬nanciare ale ţării şi principalulcentru vechi, industrial al regiunii New England. Oraş vechi, fundat de John Whinthrop în anul 1630, Boston a fost, pînă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cel mai mare oraş din America de Nord, după care a fost depăşit de alte oraşe ca: New York, Philadelphia etc. În prezent este un oraş cu activităţi multiple, funcţia principală fiind cea industrială. În Boston sînt concentrate 1/6 din numărul muncitorilor regiunii New England şi 1/2 din uzinele statului Massachusetts. Cele mai importante între¬prinderi aparţin industriei pielăriei şi în¬călţămintei, electrotehnice, textile, con¬fecţiilor, chimice, poligrafice, acestea fiind situate în zona portuară şi în suburbii. Al doilea centru economic al regiunii New England este Providence-Warwick (911 000 locuitori cu suburbiile). Oraşul este situat pe ţărmul Oceanului Atlantic, în interiorul Golfului Narragansett ; a fost fondat în anul 1636 şi este capitala. sta¬tului Rhode Island, îndeplinind şi im¬portante funcţii industrial-portuare. Din¬tre ramurile industriale se remarcă in¬dustria constructoare de maşini, elec¬trotehnică, textilă şi chimică. Portul, avînd o serie de avanporturi situate pe ţărmurile golfului, are un trafic de 9,3 milioane tone anual şi este specializat în exportul produselor agricole şi în cabotaj. În statul Connecticut se află cîteva oraşe mai mici, importante însă prin specializarea industriei lor ca şi prin ac¬tivităţile comerciale şi culturale. Oraşul Hartford este capitala statului şi unul dintre cele mai apreciate centre ale S.U.A. pentru in¬dustria de maşini-unelte şi motoare de avioane, renumit, de asemenea, prin cele mai mari societăţi de asigurare din S.U.A. Pe tărmul Oceanului Atlantic sînt situate porturile: New Haven (761 000 lo¬cuitori), puternic centru industrial şi cul¬tural, aici aflîndu-se Universitatea Yale (1701), Byidgepoyt (794 000 locuitori) şi New London-Groton (157 000 locuitori), cu industrii constructoare de nave, fa¬brici textile şi alimentare. În partea de nord a regiunii New England oraşele sînt puţin numeroase, în general mici, cel mai important fiind Portland (162 000 locuitori) în statul Maine, cunoscut port pentru importul petrolului destinat marilor rafinării din Montreal (Canada). Statele din nordul regiunii au o in¬dustrie mai puţin dezvoltată, dar sînt cunoscute prin marile resurse forestiere şi dezvoltarea agriculturii (cartoful şi creşterea păsărilor). Un loc important îl deţine turismul, mai ales în statul Maine, în care se întîlnesc peste 2500 de lacuri în preajma cărora s-au dezvoltat. nume¬roase staţiuni, centre sportive şi de vî¬nătoare. Fără a ocupa o suprafaţă prea mare, situată în marginea de nord-est a ţării, New England este, în mod cert, o regiune deosebită, atît ca peisaj geografic, cît şi în privinţa tradiţiei şi a specializării industriale. Ea constituie nucleul din care s-a format marele stat federal de astăzi.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.74
Mulţumim pentru notă - 57 note acestui referat.
Referate relevante:
Abuzul de droguri

Abuzul de droguri


Acizi

Acizi


Dictionar de E-uri

Dictionar de E-uri


Floarea-soarelui

Floarea-soarelui


Modalitatea de alimentatie

Modalitatea de alimentatie