Megalopolisul Boswash (Boston - Washington)

Megalopolisul Boswash (Boston – Washington) Primul magalopolis al lumii, cristalizat după cel de–al doilea război mondial, Boswash–ul, rămâne cel mai tipic, reprezentând, în acelaşi timp, cea mai puternică concentrare mondială de bunuri materiale şi umane. Beneficiind de ţărmuri propice amenajărilor portuare, cât şi de poziţia geografică foarte avantajoasă atât pentru pătrunderea în interiorul continentului, cât şi pentru intensificarea legăturilor economice cu Europa, oraşele din zona litorală s-au dezvoltat vertiginos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut şi prima jumătate a secolului XX. Creşterea rapidă a populaţiei pe baza imigrărilor masive, conjugată cu posibilităţi reduse de dezvoltare a aşezărilor spre interior (datorită Munţilor Apalaşi) a determinat o extindere a suprafeţelor urbane în câmpia litorală şi respectiv o contopire a oraşelor, formând un mare areal urban, extins aproape continuu de la Boston la Washington. Lungimea totală a megalopolisului este de aproape de 1000 km. având o lăţime ce oscilează între 40 şi 150 km. Cu o suprafaţă de circa 140.000 km2, Boswash-ul depăşeşte jumătate din suprafaţa României şi reprezintă cca. 2% din suprafaţa S.U.A. Populaţia întregului areal urbanizat depăşeşte 40 mil. locuitori, remarcându-se totuşi zone cu densităţi foarte ridicate în alternanţă cu altele mai scăzute. În dezvoltarea reţelei de aşezări a viitorului megalopolis se disting câteva perioade caracteristice: 1. Prima perioadă, desfăşurată până în anul 1720, relevă o limitare strictă a aşezărilor la litoral. Orientarea predominantă a acestora a fost deci către mare, dezvoltându-se o serie de porturi ca: Boston, Philadelphia, Nantucket, Newport, New London şi New Haven. Cel mai important oraş al coloniilor a fost, în această perioadă, Boston. 2. A doua perioadă (până în anul 1783) se caracterizează printr-o intensificare a numărului de imigranţi, care ocupă spaţiul din Great Valley, valea fluviului Hudson şi coridorul Mohawk. Boston-ul împarte acum rolul de conducător al coloniilor cu oraşul Philadelphia. 3. În perioada 1783-1815 continuă expansiunea comerţului maritim şi dezvoltarea aşezărilor spre interior. Se dezvoltă oraşul Baltimore ca port şi se întemeiază oraşul Washington. New York preia supremaţia în competiţia cu oraşele Philadelphia şi Boston. 4. După anul 1815, până în preajma anilor 1860, continuă dezvoltarea centrelor secundare. Aceasta este şi era construcţiei canalelor (Syracuse, Binghamton) şi a căilor ferate (Harrisburg, Altoona) ceea ce asigură legături facile între interiorul continentului nord-american şi litoralul atlantic. 5. În perioada 1860-1940 se accelerează dezvoltarea aşezărilor urbane, alături de activitatea portuară un rol tot mai crescând revenind activităţilor industriale. Modificări substanţiale au loc în peisajul urban, prin apariţia construcţiilor uriaşe structurarea originală a spaţiului, dezvoltarea reţelei de comunicaţii intraurbane. 6. Perioada de după 1940, considerată ca era urbanizării, se distinge, în general, prin puternice mişcări de populaţie în regiunile metropolitane. Zonele suburbane şi oraşele –satelit din jurul marilor oraşe cunosc o dezvoltare foarte accentuată, prin stabilirea populaţiei imigrante şi prin stabilirea în ariile periferice a populaţiei din zonele centrale ale oraşelor. Sub raport demografic remarcăm existenţa în cadrul megalopolisului a cinci oraşe bimilionare, între care se dezvoltă alte 21 de oraşe cu o populaţie mai mare de 100.000 locuitori şi care realizează treceri neobservabile între centrele primare.