Oceane in miscare

Mai multe forte mentin oceanele intr-o continua miscare: rotatia Pamantului, van-turile, atractia gravitationala a Soarelui si a Lunii, cutremurele subacvatice si incalzirea inegala a Pamantului care face ca unele parti ale oceanelor sa fie mai calde decat altele. Un val nu implica neaparat miscarea apei dintr-un loc intr-altul, in ciuda faptului ca totusi cateva particule de apa pot sa se deplaseze inainte si inapoi. Valurile repre-zinta mai degraba o miscare in sus si in jos a apei de suprafata. Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vant si apa, atunci cand vantul bate deasupra suprafetei unui ocean. Frecarea pune in miscare apa de la suprafata. Cu cat mai intens va bate vantul, cu atat mai inalta va fi miscarea in sus si in jos a valurilor. Distanta strabatuta de un val se numeste „cale” si poate fi departe de locul de formare. Energia valului descreste cu indepartarea lui de origine. In final, valul devine o miscare lina, domoala, in sus si in jos, numita hula. Hula poate sa apara departe de originea valului. Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat si s-a transformat in hula pe coastele Alaskai, la o distanta mai mare de 10000 de kilometri de origine. Daca valurile sunt generate de o furtuna, rafalele de vant pot cauza spargerea crestei valurilor, formand o serie de valuri care se misca pe directii diferite. Valurile pot atinge inaltimi de 10-20 de metri. Valurile se sparg atunci cand ating apele mai putin adanci, din preajma coastelor. In apropierea tarmului apa matura fundul marii, valurile devenind mai scurte si mai inalte. Varful valului se deplaseaza mai repede ca restul valului si se sparge.