Descriere: Gheţarii se deplasează încet de-a lungul văilor montane, ca nişte benzi transportoare imense încărcate cu roci sfărâmate. Se aseamănă şi cu nişte corpuri abrazive gigante, flexibile, modelând peisaje spectaculoase.
Gheaţa care compune gheţarii se formează din fulgii de zăpadă comprimaţi gradual în gheaţă sub greutatea straturilor succesive care se depun sau din avalanşele care antrenează în mişcarea lor, de-a lungul văilor, straturile de zăpadă. Ele conţin bule de aer, şi de la distanţă au un aspect albicios.
Spre bază, culoare gheţarului devine mai închisă. Aceasta deoarece conţine mai puţine bule de aer dar o parte din ea constă în apă îngheţată. Această apă se formează atunci când la suprafaţa gheţarului apare fenomenul de dezgheţ. Gheaţa topită se prelinge în josul gheţarului sub formă de apă, după care are loc din nou un fenomen de îngheţ care duce la comprimarea suplimentară a gheţarului.
Oamenii de ştiinţă clasifică gheţarii în două mari grupe: gheţarii continentali („de calotă”) şi gheţarii de munte ( sau „de vale”).
Cei mai mari doi gheţari continentali, unul care acoperă cea mai mare parte a Antarcticii şi celălalt aproape întreaga Groenlandă, sunt numite platouri glaciare sau banchize. Platoul glaciar al Antarcticii acoperă peste 13 milioane km² şi are grosimea maximă de 4,87 km. Suprafeţele mai mici, ca cele din Islanda sau Norvegia, sunt numite calote glaciare. Cea mai mare calotă glaciară din Europa este în Islanda şi acoperă aproximativ 19500 km².
Gheţarii de vale sunt forme de relief mai mici. Ei sunt mase de gheaţă care se deplasează încet în josul văilor montane. La capul multor gheţari montani este un bazin, numit zonă de acumulare, unde zăpada se comprimă şi se transformă în gheaţă. Când bazinul se umple, gheaţa se revarsă peste marginea bazinului şi începe să curgă. În timpul mişcării suprafaţa gheţarului crapă şi formează crăpături numite crevase. Unele crevase apar pe părţile laterale ale gheţarilor deoarece gheaţa din centru se deplasează mai repede decât la margini. Când un strat de roci mai dure, rezistente scimbă unghiul de înclinare al pantei, gheţarul se sfarmă, creând o masă de crevase care se intersectează, creste şi culmi de gheaţă. Aceste zone se numesc cascade de gheaţă.
Modificarea peisajului
În drumul lor spre baza muntelui gheţarii erodează uscatul. Ei transportă şi resturile de roci sfărâmate de acţiunea îngheţului, care se rostogolesc pe versanţii gheţarului. Uneori masele mari de roci acoperă complet gheaţa. De exemplu, în decembrie 1991, pe versantul estic al Munţilor Cook, cei mai ânalţi din Noua Zeelandă, s-a declanşat o avalanşă de zăpadă şi de roci sfărâmate. Înălţimea munţilor s-a redus cu 10m , şi aproximativ 2,5 milioane m³ de rocă s-au prăvălit în jos, acoperind gheţarii.
|
